În ședința de guvern de astăzi s-a decis încetarea împuternicirii actualului prefect, Florența Albu și numirea lui Cristian Gâfu pe această funcție, așa cum Cărășanul a scris cu ceva timp în urmă.
Tot astăzi au fost numiți și cei doi subprefecți ai județului Caraș-Severin, Adriana Elena Sărăor și Ioan Anton Paulescu, prima sprijinită de PMP, din partea căruia a candidat în 2016 la Primăria Fârliug și cel de al doilea susținut de către ALDE.
”Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi hotărârea privind exercitarea cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Caraș-Severin de către Cristian Gâfu. De asemenea, alte două hotărâri adoptate de Guvern se referă la exercitarea funcției de subprefect al județului de către doamna Elena Adriana Sărăor, respectiv domnul Ioan Anton Paulescu” a transmis și Instituția Prefectului în această seară. Cel mai probabil instalarea va avea loc mâine, de la ora 14, în prezența subsecretarului de stat Dan Stan.
Cristian Frant
Zi de zi, in ochii tai
1 Comment
Schimbare de gardă la Instituția Prefectului Caraș-Severin – Banat24
29 ianuarie 2020 at 02:44[…] citeste mai mult aici […]