Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat simplificarea procedurilor pentru ieşirea la pensie, precizând că a iniţiat un ordin în acest sens. În cele ce urmează vă prezentăm şi lista documentelor care trebuie depuse la dosarul de pensionare.
Potrivit ministrului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii (CNPP) au din 1 ianuarie acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii.
Casa Naţională de Pensii Publice şi casele teritoriale de pensii s-au conformat ordinului ministrului Muncii, potrivit căruia persoanele aflate în prag de pensionare nu mai sunt nevoite să obţină de la angajatori şi să depună la dosar adeverinţele care dovedesc vechime.

Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale 1.783/2019 este un act administrativ intern, neavând nevoie de publicarea sa în Monitorul Oficial, astfel încât data intrării în vigoare este cea menţionată în document, respectiv 1 ianuarie 2020.
Dana Predut
Zi de zi, in ochii tai
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.