Zvonurile că localitatea Măceşti a devenit loc de trecere frauduloasă pentru migranţii arabi sau de altă naţionalitate circulă de mai bine de trei luni prin Clisura Dunării. Câştigurile enorme pe care le oferă migranţii pentru trecerea Dunării şi apoi scoaterea lor din zonă sunt enorme şi deosebit de tentante pentru cei interesaţi de câştiguri mari şi imediate.
În fapt în data de 8 spre 9 dimineaţa luni noiembrie are loc trecerea frauduloasă a unui grup de 18 migranţi, grup care a fost prins de către Poliţia Naţională la un control de rutină în localitatea Bozovici. Inspector Alina Boeru a declarat telefonic, în data de 11 noiembrie pentru Cărăşanul următoarele: ,,Nu pot decât să confirm informaţia dar pentru mai multe detalii vă îndrum către purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.
Tăcerea greu de acceptat a responsabilor cu comunicarea şi datorită faptului că, considerăm că tolerarea unor asemenea fenomene pot pune în pericol viaţa locuitorilor din Clisura Dunării. Majoritatea acestor migranţi vin din zone cuprinse de război şi în virtutea acestor aspecte am decis să publicăm acest articol, fără a mai aştepta comunicatul poliţiei de frontieră. În fapt, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, a avut loc un adevărat desant naval prin cea mai supravegheată zonă a frontierei ,,Zona Măceşti”. Dacă pentru alte operaţiuni, conform zvonurilor, s-au folosit ambarcaţiuni rapide, de această dată s-au folosit bărci gonflabile fără motor… Timp de câteva ore a fost un ,,du-te- vino” pe Dunăre cu două sau trei bărci gonflabile la numai 400 de metri de pilonul de supraveghere video al Poliţiei de Frontieră. Pe surse agentul care era în tura de noapte ar fi adormit şi chiar ar fi părăsit locul de muncă, parchetul ar fi demarat o anchetă vis-a-vis de această activitate infracţională şi din motive lesne de înţeles nu putem divulga numele ,,adormitului din post”, însă, putem spune că era un apropiat al şefului de sector Poliţie Frontieră Comisar Ţaranu Ionuţ.
Un lucru este cert pentru efectuarea unei asemenea operaţiuni de mare anvergură chiar în ,,curtea Poliţiei de Frontieră”, şi să ajungi la Bozovici, ai nevoie de sprijin logistic şi informal… pe care organizatorii acestei infracţiuni l-au avut din plin. Altfel nu poţi tranversa Dunărea cu bărci gonflabile la vâsle…
Aşteptăm cu interes comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Update,orele 15″36
In sfarsit…..In legatură cu acest eveniment nu pot face declaraţii pentru că, s-a intocmit un dosar de urmarire penală de catre Parchetul Resita.Declară Inspector Petre Nicola.
Cristian Frant
Zi de zi,in ochii tai
1 Comment
Daniela
18 noiembrie 2019 at 21:30Obs. La noi in OR.Moldova-Noua, si din Clisura, NU se mai satură, de Bani si Bogatii !! Aici, a fost cândva.. Caritasul, apoi..Embargoul, Contrabanda…cu, Alcool, Peste si Tigari..si, cate Alte Afaceri de Grup..actualmente, cu ,, lucru” în Austria, Italia și Germania…din aceste ,, munci” si.au ,, facut”..O grămadă dintre ,, Ei” case foarte mari ,, Vile”, Conturi de Bani, Masini scumpe, si diferite ,, Bogatii”..!! SI, tot..,,NU SE SATURA” !!! De Parca ,, a.r manca, cu 10 guri”..!! SI, au devenit ,, oameni schimbati”..Si,, numai, pt.Ei”..!! ,, Se, lăfăie.. în, Bogatii” ..facute,, Peste, noapte”..Au rămas ,, saraci” doar..oamenii ,, corecti”, care n.au ,, vrut” să.l ,, insele” pe D.zeu !! Căci, Cine a.l iubeste pe D.zeu nu.l intereseaza Bogățiile, de pe Pământ! Adevăratele ,, Bogatii” sunt ,,faptele bune” si ,,pacatele” cu care, te prezinți în Fața lui D.zeu! Căci,, Bofatiile” de pe Pământ, rămân TOATE, aici!