Stațiunea Poiana Mărului, din județul Caraș-Severin, este alimentată cu energie electrică cu ajutorul unui generator, de patru zile, ca urmare a unei avarii la rețea. Administratorii pensiunilor susțin că primesc curent doar câteva ore pe zi, astfel că turiștii și-au scurtat sejurul.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, ca urmare a unor avarii la rețeaua de alimentare cu energie electrică, în stațiunea Poiana Mărului curentul este asigurat de către furnizor prin intermediul unui generator, de patru zile.
„Avariile la rețeaua de alimentare nu sunt cauzate de fenomene meteo extreme. Generatorul a fost oprit pentru perioadele necesare alimentării cu combustibil. Teoretic, localnicii ar trebui să nu aibă curent doar câteva minute, timp în care este alimentat generatorul. Conform informațiilor primite de la furnizorul de energie electrică, s-au întreprins deja demersuri pentru remedierea defecțiunilor. Se estimează că avaria va fi remediată până la sfârșitul zilei de 12 septembrie”, a informat ISU Caraș-Severin.
Pe de altă parte, localnicii se plâng de faptul că în ultimele zile au avut energie electrică cu porția, doar câteva ore pe zi. În aceste condiții, administratorul unei pensiuni din zonă a spus că turiștii și-au scurtat sejurul.
„De patru zile este problema aceasta. Furnizorul de curent electric a lăsat în zonă un generator pe care uită să-l alimenteze cu motorină. Dimineața nu avem curent, la prânz nu avem, la fel se întâmplă și la cină. Ieri (n.r. miercuri), nu am avut energie electrică de la 3.00 până la 11.00, apoi iar s-a luat, în condițiile în care nu plouă, nu ninge. Ieri am fost în locația în care se află generatorul și am scris pe el <Alimentează-mă>. (…) Astăzi, de la ora 6.00 nu avem curent. Ne pleacă turiștii, și-au scurtat sejurul. Degeaba este zona frumoasă, dacă nu au condiții să locuiască, nu pot să stea fără apă. Noi avem la pensiune un generator, dar nu poate face față, se încălzește și atunci trebuie oprit. Este ceva penibil ce se întâmplă. Acum avem 20 de turiști din Polonia și Cehia”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Maria Novacescu, administratorul unei pensiuni din Poiana Mărului.
Localitatea Poiana Mărului, din județul Caraș-Severin, are peste 400 de locuitori, iar în zonă sunt deschise mai multe pensiuni.
„Echipe ale E-Distribuție Banat și ale contractorilor au derulat în ultimele zile lucrări de înlocuire a doi stâlpi ai liniei electrice de medie tensiune care alimentează localitatea Poiana Mărului. Întrucât lucrarea s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, ca urmare a condițiilor dificile de acces în zona rețelei, E-Distribuție Banat a instalat un grup electrogen pentru a asigura alimentarea cu energie electrică a clienților din localitate. Periodic, funcționarea grupului electrogen a fost întreruptă temporar pentru alimentarea cu combustibil și pentru verificările necesare asigurării funcționării acestuia în condiții de siguranță. În decursul zilei de astăzi, 12 septembrie, este prevăzută revenirea alimentării cu energie electrică la schema normală. Prezentăm scuze clienților pentru inconvenientele survenite pe durata lucrărilor”, se arată într-un comunicat al E-Distribuție Banat.
Cristian Frant
Zi de zi in ochii tai
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.