Primarul Oraviței, Costel Dumitru Ursu, a decis să sacrifice funcția importantă deținută în PSD Caraș-Severin pentru a se putea dedica în totalitate proiectelor în implementare de la Primăria Oravița.
Potrivit acestuia cele peste 50 de proiecte care au primit deja finanțare ori se află în diverse stadii de contractare, îi cer lui Dumitru Ursu foarte mult timp și acesta nu mai poate onora cu seriozitate și funcția de președinte executiv și zecile de ședințe de la partid, dat fiind că urmează un an eminamente electoral.
Așa că acesta a decis să demisioneze din funcția deținută la partid, președinte executiv, deși va rămâne alături de Luminița Jivan și echipa sa și o va sprijini în continuare cu tot ce poate.
Ales în martie 2019 în această funcție, Dumitru Ursu a explicat colegilor: ”dragi colegi, îmi înaintez demisia din funcția de președinte executiv al PSD Caraș-Severin. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în îndeplinirea acestei funcții onorabile, vă asigur că voi fi alături de echipa PSD în continuare și o voi susține. Precizez că motivele sunt strict personale, fără nicio influență din interiorul sau exteriorul partidului. Vă îmbrățișez cu drag!”.
Cel mai probabil funcția de președinte executiv va reveni tot unui primar petru că echipa Luminiței Jivan este echipa primarilor, nu-i așa?
Cristian Frant
Zi de zi in ochii tai
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.