Moldova Noua fila de poveste vest germana,a fenomenului ,,frontierist,,!

Moldova Noua fila de poveste vest germana,a fenomenului ,,frontierist,,!

Cotidianul „Evenimentul zilei” redă un alt episod al fronteriştilor şi de data această un caz mai special. Singurul ,,neamţ”, Peter Mibus, care a trecut Dunărea din Romania în Yugoslavia, o autentică poveste a fenomenului ,,frontierist” din Clisura Dunarii.
Au fost sute de mii de oameni, români şi de alte naţionalităţi, care, în anii comunismului, şi-au încercat norocul la graniţe. Căutau să iasă din ţarcul comunist, din ţările Europei de Est, pentru a ajunge în Occident şi a începe o viaţă nouă în libertate. Numai că legile din statele lor îndreptau armele grănicelor spre interiorul ţării, nu spre exterior, aşa că mulţi dintre cei care au încercat să fugă, trecând ilegal frontierele, au sfârşit ucişi. Evenimentul zilei vă prezintă o serie de mărturii despre reuşită şi eşec, despre fenomenul frontierist din România şi Europa de Est, o lecţie de istorie niciodată predată în şcoli şi un subiect încă ignorat la nivel oficial. Când l-am contactat, tocmai răsfoia un atlas şi întinsese hărţile pe masă. Se pregătea să vină în România, după 46 de ani. Ni s-a părut ireală coincidenţa ca doi jurnalişti din România, interesaţi de fenomenul frontierist, să-l fi contactat pe vest-germanul care trecuse ilegal graniţele ţării lor, spre Iugoslavia, tocmai când el se decidea să o revadă. Trecuseră 46 de ani şi el nu a uitat nimic, niciun detaliu. Peter Mibus este protagonistul acestei poveşti. Este german din Berlin, iar acum 49 de ani locuia în Berlinul de Vest, deci era un om liber să circule în lume. Cu toate astea, a decis să-şi pună în pericol atât libertatea, cât şi viaţa, pentru a-şi scoate din Berlinul de Est, comunist, marea iubire, pe Ursula Wolf – Uschi – cum o numea el.
După 46 de ani, Peter a decis să refacă, fără Uschi, traseul acestei aventuri al cărei punct nevralgic îl reprezintă România. Coincidenţa prea mare fiind, am stabilit că, atunci când ajunge în România împreună cu cele două fiice ale sale, cu care intenţiona să îşi refacă traseul din 1970, să ne vedem la Timişoara. Şi să îi scriem povestea „din mers”, refăcând împreună ultima parte a traseului, cea mai spectaculoasă, cea a evadării din comunism. „Dacă n-ai iubit cu adevărat, nu vei înțelege alegerile mele“, ne-a mărturisit, privind în gol, Peter Mibus, acum pe malul românesc al Dunării, la Moldova Nouă.După patru decenii și jumătate, neamțul de 69 de ani s-a întors în 2016 în România, la insisțentele fiicelor sale, Sophie și Anna, ca să le arate pe unde a trecut Dunărea înot în noaptea de 22 spre 23 iulie 1970, gest care i-a schimbat complet viața. Peter Mibus este, probabil, singurul vest-german care a trecut Dunărea ilegal în anii comunismului. „Știu, știu. O să îmi spuneți că nu avea rost să fac asta, când aveam pașaportul vest-german la mine. De aceea trebuie să știți întreaga poveste”, ne-a liniştit germanul, pregătindu-ne pentru o poveste ca un scenariu de film artistic. S-a născut în Berlinul de Est în 1947. Peter nu fusese niciodată în România și nici nu știa prea multe despre brutalitatea Securității față de frontieriști, faţă de cei care îşi riscau viaţa la frontierele României, în speranţa de a trăi liberi, în Occident. Soarta a vrut ca prin România să încerce să fugă şi alţi cetăţeni ai lumii comuniste, majoritatea est-germani. Dar au mai fost şi alţii din lagărul comunist – cehoslovaci, bulgari, polonezi, cetăţeni din URSS etc, iar ei sunt consemnaţi în dosarele fostelor servicii secrete din Germania Democrată (STASI) şi din Republica Socialistă România (Securitate). În 12 ani de la înfiinţarea RDG, din 1949 până la construirea Zidului Berlinului, în 1961, peste 2,5 milioane de oameni au fugit din Germania de Est prin Berlin. Numai că apariţia Zidului a schimbat complet datele problemei. Au fost 800 de est-germani care au venit special în România, să treacă în Iugoslavia şi de acolo în Vest, şi zeci de mii de români. Aceştia erau frontieriştii.În câteva săptămâni au primit amândoi viză de tranzit pentru Cehoslovacia, Ungaria și România, indicând Bulgaria ca destinație finală de concediu. „Varianta cea mai simplă era obținerea unui pașaport vest-german fals pentru Uschi, însă nu aveam banii necesari, eram un simplu student. Așa că Uschi a urcat în trenul pentru Praga din Berlinul de Est, iar eu am pornit cu mașina în aceeași direcție, din Berlinul de Vest. Acolo ne-am reîntâlnit și am petrecut o noapte împreună. A doua zi am ajuns la Budapesta, la niște prieteni. La plecarea spre România, am decis să vedem care e situația la granița ungaro-iugoslavă. Barierele pe autostradă erau după o curbă fără vizibilitate și am ajuns direct la graniță. Nu mai puteam întoarce. Pe lângă grăniceri a sosit și un reprezentant al serviciilor secrete ungare. Conveniserăm dinainte un plan: să spunem că Uschi e autostopistă, că am luat-o din Budapesta și ne îndreptăm amândoi spre România, dar am greșit drumul”.
În câteva săptămâni au primit amândoi viză de tranzit pentru Cehoslovacia, Ungaria și România, indicând Bulgaria ca destinație finală de concediu. „Varianta cea mai simplă era obținerea unui pașaport vest-german fals pentru Uschi, însă nu aveam banii necesari, eram un simplu student. Așa că Uschi a urcat în trenul pentru Praga din Berlinul de Est, iar eu am pornit cu mașina în aceeași direcție, din Berlinul de Vest. Acolo ne-am reîntâlnit și am petrecut o noapte împreună. A doua zi am ajuns la Budapesta, la niște prieteni. La plecarea spre România, am decis să vedem care e situația la granița ungaro-iugoslavă. Barierele pe autostradă erau după o curbă fără vizibilitate și am ajuns direct la graniță. Nu mai puteam întoarce. Pe lângă grăniceri a sosit și un reprezentant al serviciilor secrete ungare. Conveniserăm dinainte un plan: să spunem că Uschi e autostopistă, că am luat-o din Budapesta și ne îndreptăm amândoi spre România, dar am greșit drumul”. Sosirea la Moldova Nouă și reîntâlnirea cu Dunărea au fost emoționante pentru Peter. Ne-am apropiat de Coronini. Dunărea se îngustează. „Aici a sărit un grănicer dintr-un tufiș și a început să gesticuleze cu arma în mână. I-am arătat pașaportul vest-german și i-am spus că ceilalți trei sunt români. M-a crezut, n-a mai verificat. Am fost mereu amabil cu toată lumea și mi-am păstrat calmul. Episodul România m-a ajutat în viață, fiindcă nimic nu mi s-a mai părut greu sau imposibil”, ne-a spus Mibus, care s-a fotografiat acum cu mândrie cu doi poliţişti de frontieră care ne ieşiseră în drum. „Uite, acum suntem prieteni! Ce s-ar fi întâmplat acum 46 de ani!”, a exclamat Peter la poză. 1970. Doar insula de la Moldova Nouă îi dădea fiori. „Mi-era că vom sări în apă și curentul ne va impinge pe tronsonul de pe partea românească”. Au ales să fugă în acea seară. Au condus câțiva kilometri de la Moldova Nouă în direcția Naidăș. Au lăsat mașina Volkswagen pe un drum de câmp şi s-au apropiat de Dunăre printr-un lan de grâu. „Aici e stâlpul de înaltă tensiune unde am zăbovit câteva minute. Era noaptea de 22 spre 23 iulie. Am ajuns în pădurea de pe marginea apei. Era 01:00 noaptea. Eram într-o zonă mlăștinoasă. Treceau grănicerii cu barca. Farul lor bătea vreo 50 de metri în pădure. Ne-am ascuns. Am așteptat încă o oră. N-au mai venit. Atunci am știut că avem fix o oră la dispoziție să trecem. Nu aveam echipament neopren, nici nu ne-am uns cu ceva, ne-am lăsat în apă cu spatele. După doar câțiva metri am observat uriașul turn de control din spatele nostru. Era luna plină. Vizibilitate bună, dar tocmai fuseseră inundații, iar Dunărea era plină de gunoaie și bucăți de lemn. Ne trăgeam reciproc cu o funie din haine. Harta, binoclul și ce mai aveam le-am lăsat în mașină. Pe la jumătatea râului, apa rece și-a făcut efectul. Nu mai puteam. Uschi a fost cea care m-a tras la mal. Eram pe malul sârbesc. Am reușit!“.Peter Mibus nu era conștient de pericole, nici de faptul că prezența sa în apă reprezenta un risc dublu. „Știu. Toată lumea îmi spune asta, dar ce fel de bărbat aș fi fost eu să îmi las iubita singură în apă și să îi spun că o aștept pe partea cealaltă? Nu puteam să fac asta”, şi-a explicat el gestul nebunesc de trece ilegal graniţa unui stat comunist. Au luat autobuzul spre Pozarevac, apoi alt autobuz spre Belgrad. „Eram uzi amândoi. Iugoslavii erau prietenoși. Era 05:00 dimineața, nu ne-a turnat nimeni. Știam că trebuie să ajungem la ambasada Republicii Federale Germane (RFG) din Belgrad, că avem dreptul și ei obligația să ne emită pașapoarte de vest-germani. La ambasadă ne-au băgat într-o cameră, unde am dormit puțin. Ne-au dat bani să ne cumpărăm biletele de tren spre Germania și i-au eliberat lui Uschi pașaport vest-german. Nu aveam vize de intrare în Iugoslavia, ceea ce era o problemă, dar ni s-a transmis să spunem la graniță că avem probleme grave acasă și ne grăbim, de aceea nu mai avem timp să mergem la Miliţie să cerem viza de intrare“.Dacă a regretat fuga prin România și de ce s-a întors abia acum la locul care i-a schimbat viața sunt întrebări care îl macină. „Este un destin trist și oricât de norocoasă a fost fuga noastră, ceea ce a urmat a fost mult prea crunt. N-am mai venit în România fiindcă amintirile dureroase nu pot fi descrise în cuvinte. Tot ce v-am povestit s-a întâmplat în realitate. Orice cuvânt în plus, orice tentă de grandomanie ar fi o jignire a memoriei răposatei mele soții. Orice act de curaj nebunesc poate fi justificat într-un singur fel: am iubit cu adevărat”.O poveste cu un final fericit pentru Peter Mibus. Din nefericire, mii de fronterişti au fost daţi disparuţi şi nici până în prezent nu se cunoaşte numărul exact al celor disparuţi în tentativa lor de trecere a frontierei romano-sârbe. Fenomenul fronteriştilor rămâne o pagină îndurerată a istoriei post-decembristă.

Multumim,redactiei Evenimentul Zilei.

Dana Predut

Zi de zi in ochii tai

Related Posts

Leave a Reply