O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DN 6, în apropierea localității Topleț.
” În această după-amiază, pe DN 6, km 372+650m, pe raza localității Topleț, s-a produs un accident de circulație, în urma căruia o persoană a decedat.
Din primele cercetări s-a stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani din județul Hunedoara, care circula din direcția Caransebeș spre Orșova, ar fi pătruns pe contrasens, moment în care ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, condus de un cetățean bulgar, care circula din sens opus.
În urma impactului, ansamblul de vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, o pasageră a autoturismului fiind preluată de o Ambulanță, care se afla în trafic” spune cms. șef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
La scurt timp de la transportarea acesteia la spital, femeia în vârstă de 48 de ani a decedat.
Șoferul autoturismului a rămas încarcerat intervenindu-se pentru descarcerare și transportarea la cea mai apropiată unitate spitalicească. ”În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat în cazul șoferului ansamblului de autovehicule o alcoolemie de 0.99 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză se desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor exacte de producere a evenimentului” mai transmite Nicorici.
Dana Predut
Zi de zi in ochii tai
1 Comment
Accident mortal pe DN 6 – Carasanul – Banat24
14 iunie 2019 at 21:55[…] citeste mai mult aici […]