Liberalii se arată extrem de nemulțumiți de felul în care PSD Caraș-Severin înțeleg să facă campanie electorală spunând că aceștia folosesc funcționari publici și chiar sportivi pentru a-și atrage cât mai multe voturi.
”Modul în care Partidul Social Democrat a început campania electorală arată o totală lipsă de respect față de lege. ”Funcționari publici” – promovați de conducerea PSD pe criterii de obediență politică – sfidează legea și sunt prezenți la adunările electorale făcând propagandă actualei guvernări PSD-ALDE. Șefi ai Finanțelor Publice și de deconcentrate, directorul Spitalului Județean sau cel al AquaCaraș promit oamenilor rezolvarea tuturor problemelor pentru a-i determina să voteze PSD. Campania desfășurată de PSD arată clar modul în care acest partid a reușit să acapareze toate instituțiile publice, pe care acum le folosește în scop strict electoral.
În această perioadă Inspectoratul Școlar Județean a devenit, prin domnul inspector școlar general Marius Cornici, platformă de propagandă electorală, iar preocuparea față de situația examenelor naționale pe care se pregătesc să le susțină elevii în scurt timp nu se vede că ar exista” transmite PNL Reșița într-un comunicat de presă.
Aceștia mai spun că elevele din echipa de handbal a Liceului ”Traian Vuia” ar fi fost folosite pentru campania electorală a PSD, chiar cu sprijinul antrenoarei lor căreia liberalii sugerează că i s-ar fi promis postul de director adjunct: ”în mediul online au apărut imagini din sediul județean al PSD, unde au fost prezente handbalistele clasei cu program sportiv din cadrul Liceului „Traian Vuia” din Reșița. Doamna Lucia Moruț – o profesionistă desăvârșită – a simțit nevoia să aducă ode de mulțumire reprezentanților PSD pentru ”ajutorul” oferit, folosind și tinerele sportive pentru ca felicitările dânsei să capete consistență. Considerăm că este un lucru normal să sprijini sportivii cu rezultate, dar să te folosești de copii în scop electoral este un gest total deplasat. O să urmărim dacă vizita profesoarei Lucia Moruț în sediul PSD va avea ca urmare promovarea acesteia într-o funcție de conducere la Liceul „Traian Vuia” din Reșița, acolo unde funcționează și clasele cu profil sportiv din oraș.
Indiferent de presiunile folosite de PSD, avem convingerea că toate aceste derapaje vor fi sancționate de cetățeni la alegerile europarlamentare și la referendumul din 26 mai” mai transmit liberalii prin comunicatul de presă.
Cristian Frant
Zi de zi in ochii tai
1 Comment
PSD acuzat de liberali că face campanie murdară – Carasanul – Banat24
11 mai 2019 at 13:05[…] citeste mai mult aici […]