Senatorul Ion Marcel Vela, liderul PNL Caraș-Severin a anunțat, în premieră la Oravița TV, că grupul PNL din Consiliul Județean Caraș-Severin va depune un proiect de hotărâre pentru revocarea președintelui Consiliului Județan, Silviu Hurduzeu.
”Sunt convins că nu va trece pentru că, la fel ca și la Nedelcea, PSD și PMP vor face front comun, dar noi vrem să sancționăm, să activăm o moțiune de cenzură – ca să zicem așa – pentru a arăta nerealizările actualului președinte” a spus Marcel Vela în emisiunea Discuții libere cu Cristian Franț, de la Oravița TV.
Pentru revocarea președintelui Consiliului Județean sunt necesare 21 de voturi, adică două treimi din totalul consilierilor județeni, în timp ce grupul PNL are doar 13 consilieri.
În ultimele două ședințe ordinare grupul PNL a mai depus două proiecte similare pentru demiterea vicepreședinților. Cel pentru demiterea lui Ionuț Popovici a fost retras de pe ordinea de zi iar cel pentru demiterea lui Flavius Nedelcea a avut 11 voturi pentru și niciun vot contra dar, nu a fost adoptat, fiind necesare 21 de voturi pentru adoptarea unui asemenea proiect de hotărâre.
Cristian Frant
Zi de zi in ochii tai
1 Comment
Marcel Vela il vrea ,,demis,, pe Silviu Hurduzeu – Carasanul – Banat24
6 mai 2019 at 20:43[…] citeste mai mult aici […]