Directorul AquaCaraș, Aurel Văduva, vine luni seara, de la ora 20 la emisiunea Discuții libere cu Cristian Franț de la Oravița TV.
Cunoscut om de afaceri, proprietarul Plastomet, Aurel Văduva a preluat recent și conducerea societății de apă și canal AquaCaraș, societate aflată în pragul falimentului după ani buni de management defectuos.
După ce l-au acuzat pe Anatolie Liber că a politizat excesiv societatea și a permis ca zeci de politicieni să fie angajați, cu carte de muncă la AquCaraș în timp ce ei nu veneau deloc la muncă, echipa PSD cocoțată în 2016 în fruntea Consiliului Județean Caraș-Severin a decis să angajeze o firmă specializată pentru alegerea noilor membrii ai Consiliului de Administrație ai AquaCaraș.
Apoi, tot ei, au votat un Consiliu de Administrație fără a ține cont de recomandările societății de selecție. Decizia a fost contestată în instanță iar instanța a decis definitiv că investirea noului CA a fost ilegală.
CA ales ilegal și fără a ține cont de rezultatul firmei de selecție l-a pus manager al societății pe fostul prefect urmărit penal Nicolae Miu Ciobanu, după ce acesta a demisionat din funcția de prefect în urma întocmirii dosarului penal și ”s-a retras” la conducerea ITM Caraș-Severin.
Deși considerat autoritar și cu mână de fier, mandatul lui Ciobanu nu a însemnat, spun unii consilieri județeni, decât un import masiv de polițiști pensionari în societate și jefuirea unei casierii și a seifului acesteia, cu toți polițiștii aciuiați pe acolo, acțiune rămasă cu autor necunoscut.
După mai multe probleme medicale și o muștruluială pe cinste venită de la vicepreședintele Ionuț Popovici, Ciobanu a fost înlocuit cu un alt cercetat penal: Iulian Filipescu.
Președinte al Camerei de Comerți România-China, filiala Caraș-Severin, Filipescu a încărcat extrem de mult facturile plătite de societate, spun aceiași consilieri și politicieni, pentru a-și plăti diverse polițe restante.
În sfârșit, atunci când s-a pus problema alegerii unei noi conduceri, Aurel Văduva a fost ales director general iar Iulian Georgevici, pe vremuri și el director al societății, a fost desemnat director adjunct, cu toată opoziția vicepreședintelui Flavius Nedelcea, acuzat că ar fi asistat la ședință și-a i-ar fi îndemnat pe membrii CA să nu voteze actuala formulă de conducere.
Penalizată de Ministerul de Finanțe cu 2 milioane de euro, corecții financiare după implementarea primului proiect PHARE, societatea s-a blocat chiar în derularea unui al doilea proiect, pe POS Mediu, ajungând în pragul falimentului și fiind salvată de fazarea lucrărilor restante pe un al treilea proiect, finanțat prin POIM.
Abonații se plâng fie de calitatea proastă a lucrărilor din proiectele cu finanțare europeană, fie de încărcarea excesivă a facturilor cu pierderi uriașe de apă, restanțe față de furnizori și alte asemenea, toate urmând a fi abordate în emisiunea anunțată mai sus.
Dana Predut
Zi de zi in ochii tai
1 Comment
Aurel Văduva vine la Discuții libere la Oravița TV – Carasanul – Banat24
6 mai 2019 at 08:53[…] citeste mai mult aici […]