Presiunea este tot mai mare pe umerii CSM-ului. Obiectivul numit promovare “îi apasă” tare pe reșițeni, care sunt condamnați să câștige toate meciurile ce le-au mai rămas de jucat în acest retur de campionat.
Presiune este și pe Oprița. Principalul din Valea Domanului simte și el, la fel ca jucătorii “chinul” obiectivului. Oprița spune că promovarea din Liga a III-a, în eșalonul secund este cea mai grea.
“Se joacă până la capăt. Eu vreau să câștig toate meciurile, să promovez, dar se poate întâmpla orice. Noi vrem, dar nu pot spune înainte dacă ne oprește cineva. E prea devreme să spunem, și când joci cu presiune să câștigi toate meciurile, vă spun că este foarte greu. În Liga a III-a, să te bați la promovare, e mai greu decât în Liga a II-a”, a declarat Daniel Oprița.
În teren rossonerii se descurcă bine până acum, însă mai are de trecut câteva teste importante. Primul dintre ele are loc vineri, pe “Mircea Chivu”. Hermannstadt II Sibiu vine în Valea Domanului și nu este deloc o echipă de subestimat. Etapa trecută, formația din Sibiu a învins Craiova II, o altă echipă cu pretenții de promovare. Înainte de joc, CSM-ul este pe locul doi, instalat acolo, după ce etapa trecută a învins CSM Lugoj, cu 1 – 0.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.