Sala de gimnastică din cartierul lunca Bârzavei găzduiește mâine o competiție tradițională. Gimnaști începători, dar și de performanță intră sâmbătă în concurs la Reșița, în cadrul memorialului “Sandu Checicheș” la gimnastică artistică.
Sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 09:00, sala de gimnastică din Reșița își deschide porțile pentru un concurs tradițional. Memorialul “Sandu Checicheș” se pregătește să adune la start gimnaști din Timișoara, Lugoj, Arad și Reșița. Se întrec în urbea Bârzaveu, sportivi de la CSS Timișoara, CSS Lugoj, CSM Arad și CSM și CSȘ Reșița.
“Sâmbătă avem memorialul “Sandu Checicheș”. Începem la ora 09:00, cu începătorii, iar la 10:00, continuăm cu performanța”, a declarat antrenorul Robert Bălan.
Memorialul “Sandu Checicheș” la gimnastică artistică este organizat de CSM – CSȘ Reșița și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret din Caraș – Severin. Intrarea publicului este liberă!
Gimnaștii reșițeni vă așteaptă la memorialul “Sandu Checicheș”.

Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.