Primăria Municipiului Reșița a avut parte astăzi de o vizită de excepție. Ionuț Lupescu și Cristian Chivu au făcut o oprire la noi în oraș, pentru a prezenta mai bine, obiectivele cu care Lupescu vrea “să cucerească” “șefia” Federației Române de Fotbal.
Lupescu și Chivu “au făcut echipă” pentru scaunul FRF. Aflați în plină campanie, cei doi, alături de Dorinel Munteanu, au dorit să le explice și reșițenilor gândurilor cu care pornesc la drum.
Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, i-a primit cu brațele deschise, asigurându-l pe Lupescu de toată susținerea.
“Știe toată lumea că Ionuț Lupescu candidează pentru funcția de conducere în cadrul FRF. A fost cam prin toate județele, și, a ales să ne viziteze și pe noi, însoțit, bineînțeles de Cristi Chivu, care, cu această ocazie s-a întors acasă. Alături de ei este Dorinel Munteanu, care este omnipresent la Reșița. Pe mine personal, veste că Ionuț Lupescu va candida la conducerea FRF a fost una extraordinară, care m-a bucurat enorm. Mă simt onorat de prezența la Reșița a celor trei oameni de fotbal care au însemnat și înseamnă mult pentru fotbalul românesc. Eu sunt absolut convins că Ionuț Lupescu va câștiga acest duel. Noi nu avem foarte multe voturi în județ. Suntem 5 , însă eu sper ca cele de la Caraș să conteze în această ecuație”, a declarat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa.
Ionuț Lupescu, omul care nu are nevoie de prea multă prezentare are planuri mari. Lupescu vrea să readucă fotbalul unde a fost o dată.
“Am vizitat 27 de județe. Ne-am văzut cu toți membri votanți din fiecare județ. Am simțit că oamenii vor o schimbare competentă, în primul rând. Misiunea mea cea mai importantă, în afară de această funcție, pentru că, repet, nu este pentru mine un titlul, este aceea de a putea să facem o legislație permisivă pentru dumneavoastră, cs să puteți să investiți coerent în sport. Am fost la un nivel înalt, lumea ne-a recunoscut, după care am scăzut. De aceea, împreună cu Cristi, Dorinel și alți colegi am simțit nevoia să ne întoarcem în fotbalul românesc, să dăm ceva înapoi”, a declarat Ionuț Lupescu.
Dorinel Munteanu l-a asigurat și el pe Lupescu de toată susținerea lui.
“Este prima mea apariție alături de Ionuț. M-am bucurat foarte mult că a decis să candideze la această funcție. Sunt convis că va schimba ceva în fotbalul nostrum. Susținerea mea este necondiționată”, a declarat Dorinel Munteanu.
Reșițeanul Cristi Chivu este alături de Lupescu în acest drum spre conducerea FRF. Alături de Ionuț Lupescu, Chivu va pune și el umărul la treabă, pentru un viitor mai bun al fotbalului românesc.
“Eu sunt aici pentru că, cred în Ionuț, în capacitatea lui de a pune în practică tot ce a învățat în tot acești ani, în experineța pe care a acumulat-o din punct de vedere administrative, ca să nu mai vorbesc de cea acumulată din punct de vedere sportive. Face parte dintr-o generație care ne-a dat și nouă posibilitatea să creștem cu modele, cu exemple, pe care noi le-am urmat. Sunt convins că va schimba fotbalul românesc în bine”, a declarat Cristi Chivu.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.