Frigul de afară nu i-a împiedicat pe “vânzătorii de mărțișoare” “să iasă în stradă”. Cu mărțișoare care mai de care mai frumoase și colorate, comercianții așteaptă cumpărătorii și ziua de 1 Martie.
Primăvara se lasă așteptată, însă comercianții de mărțișoare au apărut deja. Cumpărătorii sunt și ei prezenți la tarabe, și se pregătesc deja de prima zi din luna martie, cumpărând un simbol al primăverii pentru sexul frumos din viața lor.
“Ne pregătim cu câte un mărțișor pentru femeile din viața noastră. Toate mărțișoarele sunt foarte frumoase. Nu știam ce să aleg. Am stat vreo jumătate de oră să mă decid”, a spus un cumpărător.
La finalul celui mai rece anotimp, zăpada și-a făcut apariția. Deși gerul este “la el acasă”, ziua de 1 Martie nu își pierde semnificația. Comercianții și-au aliniat tarabele și îi așteaptă, în principal pe domni, pentru a cumpăra, pentru sexul frumos, simbolul primăverii, mărțișorul.
“Așteptăm primăvara. Este foarte frig, însă domnii nu au întârziat să apară. Deși nu se simte venirea primăverii, ziua de 1 Martie vine oricum, iar doamnele merită să fie răsplătite cu un simbol al primăverii”, a declarat un comerciant.
Tarabele sunt pline până la refuz, iar domnii au de unde alege, la un preț accesibil. Simbolul primăverii pornește de la 1 leu bucata. Pentru cei care vor să ofere mai mult decât un mărțișor doamnelor, comercianții s-au pregătit și cu flori.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.