Rossonerii s-au duelat ieri cu cea mai bună echipă din Liga a IV-a. FC Voința Lupac a venit în Valea Domanului, pentru o partidă amicală, cu echipa care în acest retur de campionat “pregătește” promovarea în eșalonul secund.
CSM Reșița a jucat bine ieri cu liderul Ligii a IV-a din Caraș – Severin. FC Voința Lupac a făcut însă față cu brio echipei lui Daniel Oprița, marcând chiar și un gol în poarta gazdelor de la CSM. Rossonerii au fost însă mai buni, din toate punctele de vedere. 2 – 1 s-a încheiat duelul amical de ieri, disputat pe sinteticul din Valea Domanului. Oprița ar fi vrut însă să vadă o diferență mai mare de scor.
“A fost un joc bun, cu o echipă de Liga a IV-a, care încearcă să promoveze. Aș fi vrut să câștigăm la un scor mai mare, dar sunt mulțumit. Am dominat clar și în prima și în a doua repriză, iar am adus mingea de foarte multe ori în fața porții, am avut foarte multe ocazii. Trebuie să ținem cont și de teren, că are dimensiunile mai mici și echipa s-a aglomerat în jumătatea proprie, au aglomerat careul de 16 m și în aceste condiții este destul de greu să băgăm mingea în poartă, dar asta nu scuză ocaziile ce le-au avut singuri cu portarul”, a declarat Daniel Oprița.
De partea cealaltă toată lumea a fost mulțumită. Lupacul a făcut față noului nucleu format la CSM.
“Vreau să-mi felicit jucătorii pentru efortul dăruit și per ansamblu sunt mulțumit de joc. Am jucat cu o echipă dintr-un eșalon superior, de Liga a III-a, o echipă bună acum, jucători de valoare și antrenor cu nume, fost jucător de valoare. Țin să le urez baftă băieților de la CSM. A fost al patrulea joc. Avem trei victorii și prima înfrângere”, a declarat antrenorul echipei FC Voința Lupac, Boșko Visatovici.
Pentru CSM urmează o altă săptămână de pregătire, după care, din nou amical cu FC Voința Lupac.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.