Stadionul de atletism din govândari se înnoiește de la un an la altul. Noutatea vine în 2018, cu o pistă nouă de 80 de metri pentru sprinterii reșițeni. Doi directori de cluburi au ajutat la achiziționarea de “lucruri noi” pentru ca atleții să se poată antrena în cele mai bune condiții.
Directorul CSM-ului Rusalin Fîc, dar și cel de la Universitatea Reșița, Octavian Măzăran, “s-au aliat” pentru o cât mai bună pregătire a atleților din urbea Bârzavei. Din acest an, sprinterii beneficiază de o pistă nouă de alergare, dar și de garduri și bloc starturi noi.
“Condițiile de pregătire sunt favorabile, deoaarece am reușit să construim o pistă sintetică, un culoar de 80 de metri cu suprafață specială pentru alergări, se numește tartan. Pe lângă această suprafață am reușit să achiziționăm garduri competiționale și bloc starturi de asemenea, care sunt folosite în marile competiții internaționale. Dorim să-i mulțumim domnului Rusalin Fîc, directorul Clubului Sportiv Municipal care administrează această bază sportivă și materialele le-am achizișionat cu ajutorul domnului director de la Universitatea Reșița, Octavian Măzăran”, a declarat antrenorul Ștefan Nagy.
Noile achiziții ajută sportivii de la Reșița pentru o și mai bună performanță. Daria Grigoroiu, eleva profesorului Ștefan Nagy, și una dintre cele mai mari speranțe ale atletismului din urbea Bârzavei, a realizat deja prima performanță notabilă și în 2018.
“Zilele trecute am participat la Campionatul Național de juniori II, grand prix, obținând la proba de 60 de m plat, timpul de 7 secunde și 88 de sutimi, un timp destul de bun, iar la 60 de m garduri cu 8 s și 77 de sutimi, mi-am făcut record personal. Este un început destul de bun și pe viitor sper să am rezultate cât mai bune”, a declarat Daria.
De remarcat ar mai fi faptul că performanţele Dariei sunt cu atât mai valoroase cu cât au fost obţinute în faţa unor adversare mai mari ca vârstă.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.