Începând din acest an, diagnosticul personalizat în cancer, o noutate pentru Romanânia, va fi stabilit gratuit, de către Centrul de Terapii Genetice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen – din Timişoara.
Proiectul este posibil prin intermediul unui pachet de finanțare transfrontalier în valoare de 12 milioane de euro, câştigat de OncoGen cu parteneri din Serbia.
Directorul OncoGen, prof. dr. Virgil Păunescu, a declarat că biopsiile sau probele de sânge recoltate de la toţi pacienţii, din zonă, vor fi trimise la OncoGen, unde se va stabili atât diagnosticul cât şi cele mai eficiente citostatice şi combinațiile de medicamente care au cel mai bun efect, sau dimpotrivă, medicamentele cele mai puțin eficiente, care trebuiesc evitate.
Această metodă de determinare a cancerului, este o noutate pentru România şi va fi gratuită pentru pacienții din zona de vest a țării şi din Serbia, pentru că procedura se află încă în stadiul de cercetare. Altminteri, procedaura este costisitoare, în jur 3000 de euro, dar prin intermediul acestui proiect de finanțare, această sumă nu va fi plătită de către pacient, ci de către bugetul alocat cercetării acestei proceduri revoluționare.
Prin acest proiect transfrontalier, părții române îi vor reveni 6 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro vor fi alocate Reşiței, unde se va realiza o secție modernă de oncologie iar 3,5 euro vor merge la OncoGen.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.