Orașul de pe clisură se laudă cu doi fotbaliști valoroși. Doi jucători din Moldova Nouă au fost chemați în probe la ACS Poli Timișoara.
Lucian Zurbagiu și Zoran Radu au fost aduși în probe la Poli, însă staff-ul a renunțat deja la primul dintre ei. Zoran Radu este “vedeta” care la ora actuală încă se antrenează, alături de lotul formației de Liga I, ACS Poli Timișoara.
Antrenorul formației de primă Ligă, Ionuț Popa, nu s-a decis încă dacă fotbalistul de pe clisură va rămâne la echipă. Zoran Radu mai are de trecut prin câteva probe de foc, în jocurile amicale ce urmează. Unul dintre ele are loc chiar astăzi, la Sibiu.
Zoran Radu este un fotbalist mijlocaș, de loc din Moldova Nouă și a ajuns la ACS Poli, de la Becicherecu Mic.
Un alt fotbalist din Moldova Nouă, venit tot de la Becicherec, pe post de fundaș central, care s-a aflat și el în probe la Poli, însă Ionuț Popa a renunțat la serviciile lui este Lucian Zurbagiu. Lucian Zurbagiu se află acum la Ripensia.
“Nu știu dacă Zoran Radu va rămâne la echipă. Jocurile care vor urma vor decide acest lucru. El s-a pregătit. A fost în cantonament cu noi, cel care va decide exact este jocul. Astăzi jucăm la Sibiu, mâine la Belgrad, joi cu Ripensia și cam atât cu jocurile de verificare pentru că săptămâna viitoare începe campionatul. Lucian Zurbagiu a plecat la Ripensia. Am renunțat la el”, a declarat antrenorul formației ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa.
ACS Poli Timișoara ocupă în acest moment locul 9 în clasamentul Ligii I de fotbal cu 26 de puncte în cont.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.