Noul an vine cu o veste excelentă pentru absolvenți. Asociația Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă vine în sprijinul acestora. Absolvenții pot beneficia de prima de inserție în cuantum de 1.500 de lei
Potrivit AJOFM CS, din acest an, absolvenții înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire pot solicita prima de inserție în cuantum de 1.500 de lei. Astfel, potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării. AJOFM CS explică și cum se acordă această primă de inserție.
“Prima de inserţie se acordă în două tranşe, astfel: una egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării și una egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare. Nu beneficiază de prevederile menționate anterior, absolvenţii care, la data absolvirii studiilor, aveau raporturi de muncă sau de serviciu, absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au beneficiat de stimulent financiar în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare sau absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă”, se arată pe site-ul AJOFM CS.
Persoanele care beneficiază de prima de inserţie au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator şi se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în condiţiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
“Precizăm faptul că persoanele care nu au reuşit să se încadreze în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire, pot solicita indemnizație de șomaj dacă în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti sau dacă la data solicitării dreptului, nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii. De asemenea, mai pot solicita indemnizație de șomaj, dacă nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare sau dacă nu îndeplinesc condițiile de pensionare conform legii”, informează AJOFM CS.
Indemnizația de șomaj pentru absolvenți este în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare și se acordă pe o perioadă de 6 luni.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.