Universitatea Eftimie Murgu, începând cu ora 11.00 va găzdui acest important eveniment al promovării și protecției ariilor protejate.Din postura universității de fost custode al ariei protejate Cheile Rudăriei reprezentanții UEMR vor expune principalele criterii care au stat la baza elaborării planului de management al acestei arii. Reprezentanții Agenției de Protecție a Mediului Caraș-Severin vor realiza o succintă prezentare a zonelor care au statut de rezervație naturală în județ, iar Garda de Mediu Caraș-Severin va prezenta aspecte din activitatea de supraveghere a respectării diferitelor grade de protecție instituite în zonele de protecție naturală. Asociația „Prietenii munților” Reșița va aduce un exemplu de bună practică a modului în care turismul poate fi practicat într-o zonă cu statut de rezervație, așa cum este Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. De asemenea, la acest eveniment este așteptată și participarea altor instituții și asociații care au ca obiect al activității sau preocupări în domeniul protecției mediului.
Biroul de presă al UEMR
Carasanul
11 ianuarie 2018, Ziua Mondială a Rezervațiilor Naturale.

Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.