CSU Reșița a ieșit victorioasă astăzi, în fața propriilor fani, din duelul cu ACS Olimpic Târgu Mureș. Jucătoarele lui Cristi Busuioc s-au impus 30 – 23, după o primă repriză nu tocmai strălucită.
Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița a disputat în această după amiază, un meci ce a contat pentru cea de-a X-a etapă din actualul sezon competițional al Diviziei A, seria B, cu echipa de pe locul 10, formată doar din junioare, ACS Olimpic Târgu Mureș. Deși Reșița nu a început tocmai bine jocul de astăzi, jucătoarele din urbea Bârzavei s-au mobilizat, reușind un scor în favoarea lor, atât la pauză cât și la sfârșitul meciului.
Având în fața o echipă tânără, reșițencele au ținut piept cu greu în prima repriză, intrând la pauză cu un scor de doar 14 – 12. Repriza secundă a mers de departe mai bine, iar la finalul meciului din Polivalentă, arbitri au fluierat un scor de 30 – 23 , avantajul fiind al Reșiței.
“Ne bucurăm că am reușit să depășim momentul dificil după etapa de la Oradea, unde am pierdut. Am făcut acolo o primă repriză slabă, însă am avut o a doua repriză care practic am câștigat-o. Astăzi la fel, o a doua repriză mult mai bună decât prima și sunt mulțumit că am reușit să obținem punctele de astăzi, pentru că ne așteptam să nu avem un meci ușor. Țin să felicit echipa oaspete. Este o echipă în totalitate de junioare, care mie personal mi-a plăcut foarte mult, cu in inter stânga foarte bun, care are un braț bun și s-a văzut acest lucru pe tot parcursul jocului. Este o echipă disciplinată. Uitându-mă la ei îmi aduceam aminte de proiectul pe care l-am avut noi. Acum șase ani începeam sub forma junioratului și le prevăd un viitor frumos și lor”, a declarat antrenorul formației Universitatea Reșița, Cristi Busuioc.
CS Universitatea Reșița a avut și câteva absențe astăzi, care și-au făcut simțită prezența.
“Ne-au lipsit câteva jucătoare și s-a văzut acest lucru. În schimb, o echipă, cum spun eu în permanență, nu trebuie să stea într-o singură jucătoare. Unitatea grupului și faptul că au respectat sracinile tactice atât pe apărare cât și pe atac, au făcut să câștigăm și să obținem o victorie fără probleme. Lipsește Andra Ioța, accidentată, Gina Iung și Adriana Voina, care s-a accidentat la meciul de la Oradea și sperăm după examenul RMN, să nu fie nimic grav și să revină cât mai curând pe teren”, a adăugat Cristi Busuioc.
Următoarea etapă, CSU Reșița merge la Chișineu Criș și speră să continue cu o formă la fel de bună ca cea de astăzi.
Related Posts
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Victorie pe teren propriu, pentru CSU Reșița – Banat24
15 noiembrie 2017 at 17:49[…] citeste mai mult aici […]