Amatorii tenisului de masă s-au duelat la finalul săptămânii trecute în Sala Polivalentă din Reșița, pentru cupe, medalii și diplome. Amatur România a reușit să bucure sute de tenismeni amatori, cu organizarea “Cupei Banatului Montan”, în orașul de la Poalele Semenicului.
Amatur România, a organizat la Reșița, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș – Severin, turneul de tenis de masă destinat jucătorilor amatori.
Competiția ce s-a desfășurat în urbea Bârzavei, a fost împărțită pe 3 categorii : amatori, open și elite.
La amatori poate a intrat orice jucător. Numărul maxim de înscriși a fost de 96 de oameni. Amatorii au jucat pe grupe inferioare de câte 5 – 7 jucători, în funcție de MP, aplicând regula șarpelui cu eventuale permutări, pentru a evita mai mulți jucători din aceeași localitate. S-au calificat primii 4. Amatorii au jucat și pe grupe superioare de 3 – 4 jucători, unde s-au calificat primii doi.
La categoria open, au participat jucătorii cu media între 20,00 și 26,99. Sistemul de desfășurare a fost același, ca la categoria de amatori.
Categoria elite, a adunat la mese jucătorii cu media peste 27,00, cu același sistem de desfășurare.
“Sunt veniți din toate colțurile țării, din Arad, Timiș, Hunedoara, Dolj, Gorj, Oradea chiar. Am vrut să facem și la Reșița, pentru că, până acum nu s-a organizat niciodată un turneu la Reșița și de ce să nu promovăm și orașul nostru, mai ales că în această mișcare Amatur, au mai fost organizate competiții la Oravița și acum nu de mult, la Teregova. Dacă poate Oravița și Teregova, noi de ce nu putem?! Mai ales că avem sala aceasta superbă. La final, cei mai buni au fost recompensați cu cupe, diplome și medalii”, a declarat Ion Turburan, unul dintre organizatori.
La finalul întrecerii de la Reșița, încheiată seara târziu, locul I la secţiunea Elite a fost ocupat de jucătorul reşiţean Deian Sorescu, care a învins cu 3-2 în finala disputată împotriva lui Ionel Gajta din Vârşeţ. Pe poziţia a treia, în cadrul turneului de la Reșița, s-a situat Sergiu Cruceru din Târgu Jiu, care a dispus în finala mică de arădeanul Roman Bogdan. La Open, câştigător a fost timişoreanul Cristian Istrate, care a învins-o în finală pe Mădălina Orban, o altă reprezentantă a Timişoarei. Locul trei a fost ocupat aici de Nicu Gheorghe din Drobeta Turnu Severin. La secţiunea Amatori, cel mai bun a fost sârbul Marinike Crnile din Vârşeţ, urmat de Paul Vijaica din Severin şi de Daniel Demian din Arad.
„În organizarea acestei competiții, ne-a ajutat în cea mai mare parte domnul director, Robert Buzzi, administratorul Sălii Polivalente și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret din Caraș – Severin, prin sprijinul domnului director Cătălin Hogea și a domnului profesor de sport, Dorin Voina”, a încheiat Ion Turburan.
Related Posts
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Deian Sorescu, le-a dat clasă jucătorilor amatori de tenis! Reșițeanul a câștigat “Cupa Banatului Montan” – Banat24
30 octombrie 2017 at 10:57[…] citeste mai mult aici […]