Muncitorul Reșița “a stat greu pe picioare”, ieri, în Sala Polivalentă din urbea Bârzavei. Într-un meci ce a contat pentru cea de-a V-a etapă din cadrul Ligii I de futsal, muncitorii s-au duelat, în fața propriilor spectatori, cu campioana, Autobergamo Deva.
Muncitorul Reșița a încercat să țină piept redutabilei formații din Deva, însă nu a reușit. Scorul a fost deschis de gazde, dar ce a urmat, îl putem numi spectacol adevărat. Devenii sunt “prea mari”, iar Reșița o echipă mult prea mică pentru a le face față. Minutele 5, 14, 15, 19 și 20 au însemnat tranformări, în poarta lui Roland Jivan. Muncitorul a intrat la pauză cu un scor de 1 – 6 pe tabelă, iar în repriza secundă golurile au continuat “să curgă”. La numărul 11, s-au oprit devenii și la scorul final, în favoarea lor, de 11 – 1 .
“Am jucat cu campionii României, cea mai bună echipă, au 8 jucătorii la echipa națională a României, 2 la echipa națională a Moldovei. Am pregătit meciul săptămâna aceasta. După cum știți, președintele nostrum, Antonel Burtea, a declarat că s-ar putea să ne desființăm, pentru că nu avem fonduri suficiente. Noi ne vom pregăti în continuare, venim la sală, jucăm, dăm tot ce putem și încercăm să facem publicul cărășean fericit. Deva este o echipă foarte bună, care știam că va veni și ne va lua de sus. Sunt campionii României, joacă foarte tare. Noi avem foarte muți jucători tineri, fără experiență și cam asta a fost, după cum ați văzut și scorul, cam acesta este nivelul nostrum și se vede diferența dintre noi”, a declarat Iulian Mitru, antrenorul formației Muncitorul Reșița.
Următoarea etapă, Muncitorul Reșița are deplasare lungă, la Miercurea Ciuc. Partida cu Imperial Wet este programată în data de 15 octombrie, de la ora 18:00.
Related Posts
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Muncitorul Reșița, o echipă mult prea mică în fața Devei – Banat24
7 octombrie 2017 at 10:48[…] citeste mai mult aici […]