Luptătorii reșițeni, legitimați la cluburile CSȘ, respectiv CSM din urbea Bârzavei, au participat recent la Campionatul Național de lupte pe plajă, destinat juniorilor III și IV. Florin Gafton, de la CSȘ a fost cel mai bun luptător, la categoria + 70 de kg.
Campionatul Național de lupte pe plajă, pentru juniori III și IV, a avut loc recent pe litoralul Mării Negre. La “2 Mai”, cei mai buni luptători de la categoria juniori III și IV s-au întrecut pentru medalii naționale. Reșița a fost reprezentată pe litoral de 14 sportivi. Florin Gafton, sportiv legitimat la CSȘ Reșița, este campionul categoriei + 70 de kg, la categoria juniori III.
“A fost foarte bine. A fost un concurs destul de greu. Am avut niște adversari destul de buni. Sunt foarte fericit de ce am reușit să fac. Sunt mândru că am ieșit campion și sper să fie tot mai bine pe viitor”, a declarat Florin Gafton.
La aceeași competiție, au mai urcat pe podium, pentru CSȘ, Lucian Gafton, cucerind argintul la 60 de kg, categoria juniori IV. Pentru CSM Reșița, au urcat pe podium, pe locul 2, Gabriel Radu și pe 3, Casian Bâna.
“Zilele trecute, la 2 mai a avut loc Campionatul Național pe plajă, pentru juniori III și IV. Sportivii legitimați la CSS și CSM au avut rezultate remarcabile. Florin Gafton de la CSȘ a ieșit campion național la +70, juniori III, Lucian Gafton vicecampion național la 60 juniori IV, iar de la CSM, Gabriel Radu a urcat pe locul 2, la 70 de kg, categoria juniori IV și Casin Bâna pe locul 3 la 50 kg juniori III. Din punctul meu de vedere rezultatele au fost foarte bune”, a declarat antrenorul Florin Dința.
De precizat ar mai fi faptul că, într-un clasament pe cluburi, luptătorii de la Clubul Sportiv Școlar din Reșița au obținut locul 2.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.