Localitatea Râmnicu Vâlcea a găzduit recent, cel mai puternic turneu de minihandbal, din România, destinat junioarelor V. „Festivalul Național de Minihandbal”, a adunat la start, cele mai bune 16 echipe din România, printre care și cea mai mică echipă a Reșiței, pregătită de profesoara Lucia Moruț, antrenoarea care a format ani de-a rândul, generații întregi de băieți, care mai apoi au ajuns să joace la cel mai înalt nivel din România, în Liga Națională de handbal masculin.
Lucia Moruț și-a propus acum ca și cu fetele să facă aceeași figură frumoasă. La doar doi ani de la înființare, cele două grupe pregătite de Lucia Moruț se luptă cu cele mai bune echipe din România. Festivalul Național de Minihandbal de la Râmnicu Vâlcea a fost un turneu unde nu s-au stabilit ierarhii, nu s-a ținut cont de scor și fiecare echipă a fost egală cu cealaltă. Totuși, după un scor ținut de părinții din tribune, jucătoarele Luciei Moruț au câștigat 6 meciuri din 7, iar un meci au remizat.
“Sunt un profesor fericit. Ce puteam mai mult să obțin? Din două grupe, junioare IV și V, cu ambele am ajuns în turneul final, în acest an. Anul trecut au fost înscrise în campionat doar minihandbalul, care au ajuns din nou până în turneul final și acest lucru nu poate decât să ma bucure, ținând cont că, chiar anul trecut au fost, chiar ultimul an de juniori, băieții, în turneul final. Cu ei am peste 20 de turnee finale și mă bucur că fetițele le-au călcat pe urme foștilor mei sportivi. La un interval foarte scurt de timp, 2 ani, am ajuns cu aceste fetițe minunate, cu ambele grupe până în turneul final. Ce pot să-mi doresc mai mult decât sănătate mie, lor și tuturor celor care ne iubesc. Acest festival de minihandbal a fost unul foarte bine organizat din toate punctele de vedere. În Euroregiune, în semifinal, s-a jucat pe scor. Aici s-a jucat fără scor. Normal că fiecare dintre părinții care erau în tribună își țineau scorul, dar sunt bucuroasă că fetițele mele au dat un randament foarte bun. Ținând scorul așa fără să anunțăm pe nimeni, am avut 6 victorii și un egal. Aș vrea să felicit aceste micuțe sportive, junioare V și IV pentru bucuria imensă care mi-au dăruit-o în acești doi ani. Le doresc multă sănătate și în fiecare an să reprezinte Liceul Teoretic „Traian Vuia” în primele 8 echipe din România”, a declarat profesoara Lucia Moruț.
Micuțele sportive sunt în culmea fericirii. Chiar dacă a fost un concurs fără miză, ele au ținut scorul și sunt bucuroase că au câștigat 6 meciuri din 7.
“Am participat împreună cu grupa de minihandbal 2006, 2007 și chiar mai tinere la Râmnicu Vâlcea, la Festivalul Național de Minihandbal, unde s-au dat medalii, tricouri, diplome. A fost un festival care nu s-a jucat pe scor. Am avut 7 meciuri, din care, după scorul ținut de părinți, am avut 6 victorii și un egal. Am jucat cu CSM Ploiești, Giarmata, LPS Vaslui, LPS Galați, Vulturii București și cu Pegasus Târgu Mureș. Am făcut egal cu LPS Vaslui. Pentru anul viitor sperăm să ajungem tot în turneul final și să ajungem în primele locuri”, a declarat jucătoarea Slageana Radosavlevici.
Au jucat pentru Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița: Slageana Radosavlevici, Flavia Tîmpa, Oana Toie, Patricia Boșca, Loredana Brosbă, Alessia Diaconescu, Rebeca Imbri, Ioana Burciu, Maia Banda, Ionela Bodoescu și Ioana Truță.
Emoțiile nu se opresc aici pentru profesoara Lucia Moruț și micuțele ei. În 15 iunie, echipa de junioare IV a Liceului „Traian Vuia” din Reșița, intră pe semicerc la Baia Mare, unde luptă pentru medalie.
Related Posts
Alegeri Prezidențiale 2024
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Handbalistele Luciei Moruț s-au prezentat extraordinar la “Festivalul Național de Minihandbal” – Banat24
13 iunie 2017 at 11:46[…] citeste mai mult aici […]