Echipa din Liga a IV-a de fotbal, FC Voința Lupac nu a reușit anul acesta să câștige titlul de campioană județeană, însă este campioană în ceea ce privește comportamentul jucătorilor în teren.
Ca în fiecare an, a fost întocmit clasamentul fair play pentru echipele din Liga a IV-a de fotbal. Prima poziție cu 182,46 de puncte este ocupată de formația FC Voința Lupac, echipă ce a pierdut la mustață titlul de campioană județeană. Tot pe podium, dar pe poziția a II-a se află AS Oravița, iar pe locul trei este AS Berzasca.
Surprinzător, liderul Ligii a IV-a de fotbal, nu este lider și în clasamentul fair play anul acesta. Viitorul Caransebeș ocupă doar locul 5 în clasamentul realizat de observatorii jocurilor în acest sezon competițional.
“Dacă anul trecut și în clasamentul fair play, erau tot echipele de pe primul loc, anul acesta nu s-a mai întâmplat așa. Echipa de pe primul loc, Viitorul Caransebeș s-a clasat abia a V-a. În urma clasamentului întocmit în baza rapoartelor făcut de obervatori, locul I este ocupat de FC Voința Lupac, locul 2 de AS Oravița, locul 3 de AS Berzasca, 4 de Metalul Bocșa, iar clasamentul continuă până la locul 13, poziție pe care se situează Mehadia, retrasă la începutul returului. Să sperăm că echipele în perioada care urmează se vor pregăti în continuare și în anul următor vor duce la bun sfârșit acest clasament cu mai multă disciplină”, a declarat Cornel Corocan.
Întocmirea clasamentului fair play se face în baza a 6 criterii de departajare. Primul criteriu se referă la cartonașe, al doilea la un joc pozitiv și criteriile continuă cu respectul față de adversar, față de arbitru, comportamentul oficialilor și comportamentul publicului.
Related Posts
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » FC Voința Lupac, locul I în clasamentul fair play – Banat24
8 iunie 2017 at 11:08[…] citeste mai mult aici […]