Dacă la Caransebeș liberalii vor alegeri anticipate așa cum relata unul din ziarele on-line din Caraș-Severin, din cauza consilierilor PSD, iată acum la Moldova Nouă consilierii locali ai PSD și PV analizează posibilitatea legală pentru a ,,provoca,, alegeri anticipate, sătui de modul de lucru al actualului primar Torma A. care, în numai 8 luni de zile a reușit să bulverseze întreg orașul Moldova Nouă. Azi 8-05-2017 consilierii PSD și PV au boicotat ședința de consiliu local. Coincidență sau deja, la nivel de consiliu local, s-a născut o alianță între PSD și Verzi? Greu de crezut că Eugen Băleanu, președintele interimar al PV ar putea colabora cu Lupu Matei președintele PSD după 8 ani de luptă ,,la baionetă,, cu acesta care, de altfel, este mult mai tolerant în politică și mai experimentat. Va fi foarte interesant de urmărit ce se va întâmpla. La Reșița primarul Nelu Popa a fost strâns cu ușa în consiliul local de PSD până când a cedat locul de viceprimar. Practic cred că acum se dă lupta pentru postul de viceprimar al localității Moldova Nouă. Torma are de ales în următoarele 2 luni: intră în alegeri anticipate sau cedează postul de viceprimar.
Cum pot provoca alegeri anticipate? Simplu, așa cum rezultă din art.71 aliniat 3 din Legea Administrației Locale :
Art.71. – (1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:
a)în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv;
b)în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nicio hotărâre;
c)în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completa prin supleanți.
(2) Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin.(1). Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului.
(3) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condițiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ-teritoriale.
(4) Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin.(3) se suportă din bugetul local.
(5) Referendumul local este organizat, în condițiile legii, de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local și al consiliului județean și un judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicție se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretarul comisiei este asigurat de instituția prefectului.
(6) Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puțin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.
2500 de semnături pentru PSD la Moldova Noua sunt floare la ureche, semnături pe care și fără Verzi le adună în 10 zile ș coroborate cu boicotul consiliului local pot genera referendumul. Ce spun liderii grupurilor de consilieri PV și PSD:
,,Da, noi dorim alegeri anticipate pentru consiliul local. Cred că trebuie să hotărască cetățenii orașului încă o dată dacă vor să fie conduși în 3 ani de această majoritate PNL–USR care este distructivă pentru localitatea noastră.Am ajuns să votăm proiectele falimentare ale lui Lisandru Nicolae care conduce primăria. De altfel, Torma doar ,,latră,, Lisandru conduce! Vizavi de vre-o alianță cu PSD-ul așa cum sugerați voi gazetarii, aceasta nu există. Luptele dintre domnul Băleanu și Lupu Matei nu mă privesc, eu am intrat în politică pentru oameni și satul meu Stara Moldava, punct! Restul sunt doar bârfe,, spune Jiva Latovlevici, vicepreședintele PV Moldova Nouă.
Fane Mandru,cetățenii orașului Moldova Nouă au ajuns ,,cârpele de șters pe jos,, ale actualului primar Torma Adrian și șleahta de PDL-iști transferată la PNL. Torma a început să confunde Moldova Nouă cu Monte Carlo, vrea impozite și taxe și asta în beneficiul unor firme private.
Cărășanul: PSD este intersat de postul de viceprimar?
Fane Mândru: De ce nu ?! Avem al doilea număr de consilieri locali în consiliu, ce vi se pare atât de absurd? Dacă este nevoie și fără Verzi vom convoca referendum. Dar, deocamdată, vom discuta acest aspect în cadrul organizației locale. Până la sfârșitul lunii avem suficient timp.
Cărășanul: Veți mai fi prezenți la ședințele de consiliu din luna mai?
Fane Mândru: Urmăriți-ne activitatea în consiliu și veți vedea.
Moldova Noua revine în centrul atenției politice județene și dacă se va ajunge la alegeri, în mod cert liberalii nu vor mai obține 7 mandate de consilieri locali. Cine pierde, cine câștigă..vom vedea. Un lucru este important: echilibru și opoziție reală trebuie să existe într-un consiliu local, este modul real al unei democrații adevarate de a stopa abuzurile celui aflat la putere!
Să auzim de bine!
Cărășanul
1 Comment
Carasanul » Alegeri anticipate pentru consiliul local Moldova Nouă? – Banat24
8 mai 2017 at 23:05[…] citeste mai mult aici […]