Echipa mică a formației Muncitorul Reșița a încheiat ieri după amiază seria jocurilor oficiale din cadrul campionatului Național de Tineret U 19 . Futsaliștii din urbea Bârzavei au jucat, în fața propriilor fani, cu redutabila echipă, Informatica Timișoara.
Într-un meci ce a contat pentru etapa cu numărul 11 din acest sezon competițional al Campionatului Național de Tineret U 19, Muncitorul Reșița s-a duelat cu Informatica din Timișoara. După ce au început campionatul cu un elan extraordinar, și cei mai mici jucători ai formației din Banat s-au cam încurcat în ultimele etape.
Informatica Timișoara a dominat pe tot parcursul jocului de la Reșița. Timișenii au intrat la pauză cu un avantaj de 2 goluri, scor 2 – 0. Repriza secundă a continuat la fel pentru echipa oaspete, însă și-au mai revenit și gazdele. Partida CS Muncitorul Reșița – Informatica Timișoara, s-a încheiat 3 – 6 , Reșița fiind nevoită să se recunoască înfrântă.
Au marcat pentru Reșița, Viki Lolea un gol și Cristi Lolea, 2 reușite. În urma rezultatelor obținute în campionat, Muncitoru Reșița merge la baraj pentru turneul final.
La final de campionat, Muncitorul Reșița ocupă locul 2 în clasament, cu 19 puncte în cont, după ce a bifat în acest sezon 6 victorii, a remizat o dată și a pierdut 4 meciuri. Lider este Informatica Timișoara cu 28 de puncte.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.