CSM Şcolar Reşiţa se pregăteşte de un duel dificil cu CSM Lugoj. Partida dintre cele două echipe este unul dintre derbiurile rundei cu numărul 17 din Liga a III-a de fotbal, seria a IV-a.
După egalul de la Ighiu, elevii lui Leo Doană au mare nevoie de cele trei puncte, pentru a spera din nou la promovare. Antrenorul Leo Doană şi jucătorul Laurenţiu Breşneni, unul dintre fotbaliştii de bază din actualul lot reşiţean, au venit astăzi la întâlnirea săptămânală cu presa cărăşeană
„CSM Lugoj este o echipă bună a campionatului, bine organizată din toate punctele de vedere, dar eu am încredere că, la ora jocului, băieţii noştri vor fi în cea mai bună formă, astfel încât să putem să câştigăm acest meci.Referitor la meciul de la Ighiu, am întâlnit o echipă care are în componenţă şi jucători care au evoluat în Liga a II-a, o echipă robustă. Le-am spus băieţilor că ne aşteaptă un meci de luptă, din cauza stării terenului: un teren foarte prost, mic şi cu denivelări, la nivelul Ligii a IV-a. Le-am spus băieţilor că aici contează ambiţia, determinarea şi foarte multă muncă, ei m-au ascultat, dar, din păcate, n-am reuşit să înscriem, deşi am avut două ocazii bune, prin Bogdan Szijj şi Keita. Una peste alta, sunt mulţumit, sunt curios ce echipe vor reuşi să câştige la Ighiu. Sperăm să câştigăm meciul cu Lugojul, pentru a ne menţine în plutonul fruntaş al clasamentului”, a declarat antrenorul reşiţean Leo Doană.
Veteranul Laurenţiu Breşneni, suspendat pentru meciul cu Ighiu, revine sâmbătă în echipă, şi anticipează un joc foarte greu cu Lugojul. „Suntem încrezători, dar şi conştienţi că ne aşteaptă un meci foarte greu. Am jucat de multe ori în amicale, deja ne ştim foarte bine, poate prea bine; eu consider că e un meci chiar mai greu decât cel cu Sebişul, din punctul meu de vedere, acesta e cel mai mare hop pentru noi. Cred că, dacă trecem de Lugoj, nu mai pierdem acasă niciun punct” a spus Breşneni.
Lipsește pentru meciul cu Lugojul atacantul Fabian Himcinschi, care e suspendat, după ce a văzut cel de-al patrulea cartonaş galben la Ighiu. Partida CSM Şcolar Reşiţa – CSM Lugoj se va disputa sâmbătă, de la ora 15, pe stadionul din Valea Domanului.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » CSM Reșița vrea trei puncte cu CSM Lugoj – Banat24
23 martie 2017 at 18:48[…] citeste mai mult aici […]