Agenția Națională Anti – Doping vine în sprijinul directorilor de cluburi, direcțiilor județene și școlilor cu profil sportiv, din partea de vest a țării. Toți cei enunțați mai sus trebuie să știe ce substanțe le sunt interzise sportivilor de performanță.
Agenția Națională Anti – Doping, organizează în data de 24 martie de la ora 9:00, la sediul LPS Banatul Timișoara, o Campanie Educativă Națională , intitulată, “Nu Dopajului”. Evenimentul destinat directorilor de cluburi sportive, direcțiilor județene și școlilor cu profil sportiv, are ca scop informarea privind importanța reglementărilor anti – doping , programele și inițiativele în această problematică și creearea unui sistem de informare și comunicare în vederea implementării unor atitudini anti – doping .
“Agenția Națională Anti – Doping, invită să participe la această întâlnire reprezentanții direcțiilor județene, managerii cluburilor sportive și directorii școlilor și liceelor cu profil sportiv”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș – Severin.
Suflarea sportivă din România trebuie să fie foarte atentă la medicamentația oferită sportivilor, mai ales atunci când aceștia sunt răciți. Agenția Națională Anti – Doping pune anual pe foaie lista de medicamente interzise. Aceasta va fi prezentată și mâine, la evenimentul ce va avea loc la sediul LPS Banatul Timișoara.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Campania “Nu dopajului!”, are loc la sediul LPS Banatul Timișoara – Banat24
23 martie 2017 at 09:54[…] citeste mai mult aici […]