Clubul Sportiv Universitatea Reșița și-a prezentat ieri medaliații de la naționale. Pe terenul de atletism din govândari, s-au reunit cei mai buni mărșăluitori ai clubului reșițean.
Marius Cocioran, Narcis Mihăilă sau Alin Știrbu, sunt doar câțiva dintre sportivii care au făcut cinste orașului de la Poalele Semenicului, la ultima ediție de Campionat Național de marș iarnă, concurs desfășurat în capitală. Reșițenii au revenit ieri în oraș și au avut întâlnire cu presa cărășeană.
„Am obținut un număr record de medalii. Sportivii au fost la înălțime.Am câștigat tot la nivel de seniori. Atleții noștri s-au descurcat exemplar. Nici când am ținut Campionatele Naționale la Reșița nu am obținut așa multe medalii”, a declarat antrenorul Gheorghe Ardeleanu.
În fața presei s-au aflat ieri și cei mai reprezentanți mărșăluitori ai secției de marș, atleții olimpici Marius Cocioran și Narcis Mihăilă.
„A fost o cursă foarte palpitantă. Eu sunt foarte mulțumit de mine. Doresc să îmi felicit colegii pentru rezultate și mulțumesc domnului director Octavian Măzăran pentru tot sprijinul acordat”, a declarat Narcis Mihăilă.
Sportivilor li s-a alăturat și directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița , Octavian Măzăran.
„Suntem mulțumiți de rezultatele obținute de toți sportivii noștri. Vreau să îi felicit pe această cale”, a declarat directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran.
Atleții reșițeni, în fața presei după succesul de la naționale

1 Comment
Carasanul » Atleții reșițeni, în fața presei după succesul de la naționale – Banat24
21 martie 2017 at 23:49[…] citeste mai mult aici […]