La Reşiţa se desfăşoară Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” Reşiţa, 2017, ediţia a III-a, care a început în data de 10 februarie şi se va încheia în 20 februarie. În cele 11 zile de festival, pe scena Palatului Cultural reşiţean sunt programate 27 de spectacole de teatru, câte două în fiecare seară, precum şi în câteva după-amieze. Un element inedit al festivalului este că la deschidere a participat scriitorul Matei Vişniec, apreciat ca fiind unul din cei ai importanţi dramaturgi români contemporani. Dramaturgul a venit de la Paris, la Reşiţa, pentru a asista la premiera spectacolului „Migraaaaanţi”, pus în scenă de regizorul Ovidiu Caiţa, după textul lui Matei Vişniec. De altfel, în perioda festivalului se jocă 5 spectacole realizate după textele lui Matei Vişniec.
În afară de faptul că a asistat la spectacole, ca oaspete de onoare, scriitorul Matei Vişniec şi-a lansat la Reşiţa romanul „„Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă”, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2016. În după-amiezele din zilele următoare vor mai fi, ateliere de teatru, expoziţii, dezbateri, precum şi prezentarea unuia din cei mai mari actori ai teatrului reşiţean, regretatul George Drăgulescu. În perioada festivalului sunt prezenţi la Reşiţa peste 600 de oameni de teatru: actori, regizori, scenografi, tehnicieni, profesori, critici.
În primele patru zile de festival au fost prezentate pe scenă spectacole de mare succes, ca „Migraaaaanţi”, de Matei Vişniec, regia Ovidiu Caiţa, „Oscar şi Tanti Roz”, de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Mihai Panaitescu, „Fă-mi loc”, de Anthony Michineau, regia Radu Beligan, „Othello”, de William Shakespeare, regia Suren Shahverdyan, „Frumoasa călătorie a urşilor panda…”, de Matei Vişniec, regia Cătălina Buzoianu.
Urmează, printre altele, „Fat Pig”, de Neil LaBute, regia Laura Moldovan (Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi), , „Amanta perfectă”, de Jacob M. Appel, regia Ştefan Zaharia (Belle Reve Bucureşti), „Huooooo!!!”, spectacol şi regie Ovidiu Mihăiţă (Auăleu Timişoara), „Între ciocan şi nicovală”, de Milos Nikolić, regia Horaţiu Mălăiele. De remarcat că spectacolul „Între ciocan şi nicovală”, care va avea loc sâmbătă, 18 februarie, ora 18.00, beneficiază de prezenţa actorilor Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în distribuţie, ceea ce a făcut ca sala Palatului Cultural să fie prea mică faţă de cererea de bilete, astfel că organizatorul festivalului, Dan Mirea, director artistic la Teatrul de Vest Reşiţa, a mutat spectacolul în sala Casei de Cultură a Sindicatelor.
Preţul biletelor pentru spectacolele festivalului este cuprins între 20 şi 30 de lei.
Lazăr Câmpenu
1 Comment
Carasanul » Festivalul Internaţional de Teatru de la Reşiţa face săli pline – Banat24
15 februarie 2017 at 06:55[…] citeste mai mult aici […]