CSM Școlar Reșița a disputat astăzi un nou joc amical. Pe terenul sintetic din Valea Domanului, rossonerii s-au duelat astăzi, cu concitadina de serie, CSM Lugoj.
Terenul sintetic din Valea Domanului a pus în această dimineață, față în față două formații din Liga a III-a de fotbal, seria a IV-a. CSM Școlar s-a duelat amical cu CSM Lugoj. După perioada de pregătire centralizată la Herculane și mai puțin antrenament cu mingea, rossonerii s-au văzut astăzi înfrânți de CSM Lugoj, una dintre echipele bune din seria în care ambele formații sunt repartizate.
După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate 0 – 0 , în repriza secundă lugojenii au încurcat jocul reșițenilor. Scorul a fost deschis de Reșița, prin Flavius Costescu, însă CSM Lugoj a restabilit imediat egalitatea. Până la fluierul de final al jocului, lugojenii au mai marcat o dată, amicalul din Valea Domanului încheindu-se cu avantaj pentru oaspeți, scor 2 – 1 .
“A fost un test foarte util. Am întâlnit un adversar care a fost foarte determinat și a luat meciul mai în serios decât noi. Sper ca după acest joc să tragem concluziile cele mai bune, vis a vis de determinarea jucătorilor, pentru că aici am fost deficitari. În rest, a fost un meci amical, în care nu are importanță rezultatul. Determinarea a lăsat puțin de dorit”, a declarat Gheorghe Popa, delegate în cadrul clubului din Valea Domanului.
De partea cealaltă a baricadei toată lumea este mulțumită. Deși într-un joc amical, CSM Lugoj a învins una dintre echipele ce aderă la promovare anul acesta.
“A fost un excepțional joc de pregătire. Sunt foarte mulțumit că am reușit să disputăm un joc astăzi. Îi mulțumesc lui Leo pentru că a acceptat ca această partidă să se joace la Reșița, deși era programtă la Lugoj, dar din păcate pentru noi în zonă nu am găsit niciun teren pe care să putem juca fotbal. Noi am făcut un efort financiar, iar gazdele unul de organizare, pentru că am înțeles că altul era programul pe acest teren. Mă bucur pentru atitudinea pe care au avut-o jucătorii noștri. Nu pot să spun că nu sunt mulțumit și de rezultat, dar din punctul meu de vedere în această perioadă a pregătirilor rezultatele ar trebui să rămână în plan secund. Am întâlnit un adversar foarte bun, întărit considerabil în această iarnă și cred eu că din acest motiv pleacă cu șanse reale în lupta pentru promovare, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul formației CSM Lugoj.
Scorul din amicalul cu Lugojul este însă mai puțin important. Determinarea și modul de joc al fotbaliștilor de la Reșița este singurul care contează înainte de meciurile oficiale din Ligă. Sâmbătă, de la ora 11:00, rossonerii continuă seria jocurilor amicale. În Valea Domanului, reșițenii se duelează cu Voința Lupac.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » CSM Lugoj, mai determinată ca CSM Școlar. Lugojenii i-au învins pe rossoneri în amical, cu 2 – 1 – Banat24
8 februarie 2017 at 15:23[…] citeste mai mult aici […]