Echipa de handbal feminin Universitatea Reșița, încheie mâine seria jocurilor oficiale din turul Diviziei A. Jucătoarele lui Cristi Busuioc, întâlnesc duminică, în meciul celei de-a XIII-a etape din actualul sezon competițional și ultima din tur, redutabila formație de junioare selecționate, Național Brașov.
Echipa Reșiței revine mâine în fața propriilor suporteri. Jucătoarele lui Cristi Busuioc au mare nevoie de susținerea fanilor în meciul de mâine. Universitatea Reșița, primește duminică, de la ora 15:00, vizita formației Național Brașov. Cristi Busuioc și handbalistele, cheamă iubitorii sportului cu mingea mică la polivalentă.
“ Îmi doresc ca publicul să fie alături de noi duminică, să ne susțină și să le motiveze pe fete în obținerea următoarei victorii”, a declarat Cristi Busuioc, antrenorul formației reșițene.
“Am mai jucat anul trecut cu ele. Nu a fost un meci ușor. Acasă am câștigat, iar în deplasare am pierdut la 2 goluri. Va fi un meci destul de greu dar avem nevoie de susținerea publicului”, a adăugat Claudia Baldovin, componentă a echipei Universitatea Reșița.
Universitatea Reșița nu dispune de un lot foarte numeros. Pe lângă acest aspect, Reșița va avea și o absență în jocul de mâine după amiază. Iung Geanina este sub tratament și va reveni abia în momentul în care va fi refăcută complet.
“Am stabilit că va avea o perioadă de repaus. În momentul în care încheie tratamentul va intra în program normal cu echipa. Nu dispunem de un lot foarte numeros”, a declarat Cristi Busuioc.
Deși meciul cu formația din Brașov pare unul relativ simplu, dată fiind poziția valoroaselor junioare în clasament, doar a șasea, nucleul din Brașov nu trebuie subestimat. Universitatea nu va avea meci ușor cu Național, însă echipa din Banat are șanse mari să obțină o victorie importantă mâine în polivalentă.
“Noi trebuie să tratăm cu seriozitate, în primul rând jocul care urmează. Le-am spus fetelor că trebuie să fim cu picioarele pe pământ. În formula în care ne aflăm, eu sunt conștient că dacă nu facem un joc bun, ne poate bate orice echipă de la jumătatea clasamentului în sus. Sper eu să reușim cu o bună dispoziție și o pregătire foarte bună, să mergem spre ce ne-am propus, un rezultat bun în această ediție de campionat”, a mai spus Cristi Busuioc.
Iubitorii de handbal sunt așteptați duminică, de la ora 15:00, în Sala Polivalentă din Reșița, pentru a urmări ultima partidă din turul campionatului a echipei Universitatea Reșița, formație ce aderă la promovare.
Să ne bucurăm de handbal!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.