Anul 2017 a venit cu o veste bună pentru secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Școlar din Reșița. Larisa Ristea primește, din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș – Severin, distincția de speranță olimpică.
Fetele de la gimnastică ritmică nu au avut parte de o vacanță prea lungă. În 4 ianuarie, talentatele sportive au reintrat în sală, sub atenta coordonare a antrenoarelor Luminița Lațcu și Dana Târba, în vederea pregătirii noului an competițional.
Anul 2017 va fi unul extrem de dificil pentru sportivele de la Reșița. Noul an aduce cu el schimbări majoare. Codul de punctaj este primul care le dă de furcă antrenoarelor și sportivelor, iar mai apoi noile exerciții pe care le au de învățat. În 2017, multe gimnaste schimbă și categoria.
Anul care tocmai a început a venit totuși și cu o veste bună din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș – Severin, pentru secția de gimnastică ritmică. Larisa Ristea este speranță olimpică și va fi răsplătită pentru toată munca depusă și pentru rezultatele obținute în 2016.
„Ne bucurăm enorm că Larisa Ristea primește premiul pentru speranță olimpică. Acest lucru ne motivează să muncim mai mult în acest an, pentru a obținute rezultate și mai bune. Anul 2017 nu va fi unul deloc ușor. S-a schimbat codul de punctaj și avem foarte mult de muncă, dar sperăm să obținem rezultate bune”, a declarat antrenoarea Luminița Lațcu.
Concursurile pentru sportivele secției de gimnastică ritmică ale Clubului Școlar din Reșița încep abia în luna martie. Până atunci, 18 fetițe, pregătite de Luminița Lațcu și Dana Târba, pregătesc, în cel mai mic detaliu, la sala de gimnastică din cartierul govândari, noile exerciții pentru acest an competițional. Cele 18 sportive se antrenează zilnic, în intervalul orar 17.00 – 20.00.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.