
“Cupa Rotary” la gimnastică ritmică, a avut loc recent în localitatea Oradea. Competiția, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, s-a bucurat și anul acesta de un număr mare de participante.
Eleganță și frumusețe la superlativ, despre asta vorbim când facem referire la gimnastică ritmică. La Oradea, s-au reunit ieri, cele mai grațioase și talentate gimnaste din țară, pentru a participa la cea de-a XI-a ediție a “Cupei Rotary” la gimnastică ritmică. Competiția a adunat la start, sportive din Târgu Mureș, Timișoara, Baia Mare, Oradea Arad și Reșița. Clubul Sportiv Școlar din Reșița a fost reprezentat la ultimul concurs din acest an, de 7 sportive, care au făcut cinste și de această dată, municipiului de pe Bârzava.
Cea mai reprezentativă sportivă la ora actuală a Clubului Școlar din Reșița, Larisa Ristea a fost și de această dată la înălțime. Larisa a reușit să obțină medalia de aur la minge, argint la măciuci și tot argint la individual. O altă sportivă ce a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere, însă la coardă, a fost Alina Dumitruc.
Alexia Lațcu, fiica antrenoarei Luminița Lațcu, îi calcă pe urme mamei sale. Alexia a obținut medalia de argint la cerc și bronz la panglică. Rebeca Grădinaru este o altă sportivă de medalie. Rebeca a urcat pe poziția a treia a podiumului de premiere, la categoria fără obiect. Briana Birta a obținut și ea un bine meritat loc 4 la panglică. Nevena Vișatovici și Maria Făgăraș au obținut locul 8 la individual compus.
De precizat ar mai fi faptul că, antrenoarea Luminița Lațcu a fost și în arbitraj, la Oradea.
“A fost o competiție frumoasă, ultima de anul acesta, unde sportivele noastre s-au descurcat extraordinar. Suntem mândre de ele. Am venit acasă cu 7 medalii, lucru care nu poate decât să ne bucure” , a precizat antrenoarea Luminița Lațcu.
“Cupa Rotary” la gimnastică ritmică a încheiat seria competițiilor de anul acesta pentru sportivele Clubului Școlar din Reșița. Gimnastele mai au o serbare, în data de 22 decembrie, intitulată “Cupa Moș Crăciun”, organizată anual, de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș – Severin.
Gimnastele din Reșița, pe podium la “Cupa Rotary”




Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.