Echipa de handbal masculin, HC Adrian Petrea dispută mâine un nou meci în cadrul Ligii Naționale, în deplasare la CSU Suceava. Lotul subțire al formației reșițene, încearcă mâine imposibilul.
Vineri, de la ora 18:00, Mihai Rohozneanu și colegii săi, au de disputat meciul etapei cu numărul 15, din cadrul Ligii Zimbrilor, în Sala LPS Suceava, în compania echipei CSU din localitate. Deși formația din Banat traversează cel mai greu moment de la înființare, reșițenii pleacă încrezători spre Suceava, asigurându-și suporterii de toată dăruirea lor pe teren. Rohozneanu și colegii săi nu pot face însă minuni, dar au cu siguranță puterea de a obține un rezultat pozitiv în meciul de mâine. HC Petrea poate să revină la Reșița cu 3 puncte. Jucătorii din Banat au mai realizat surprize în repetate rânduri, cu echipe mult mai valoroase.
În tur, lotul întreg al echipei HC Adrian Petrea a reușit să se impună în fața formației CSU Suceava cu un scor de 26 – 24 .
“Urmează un meci la Suceava. Îl consider mai dificil decât cel cu Odorheiul, în prisma faptului că este una dintre echipele cu care considerăm că vom fi în play out și va fi o presiune mai mare, dar ținând cont de situația noastră nu cred că ar trebui să existe așa ceva”, a declarat Mișa Rohozneanu.
Partida CSU Suceava – HC Adrian Petrea Reșița va fi arbitrată mâine de cuplul Velișca – Vlad din Buzău. CSU Suceava vine după un meci câștigat cu greu etapa trecută, la ultima clasată , CSM Făgăraș. Doar 28 – 25 s-a încheiat partida dintre cele două formații la Făgăraș, după ce la pauză, sucevenii au fost conduși de CSM , 12 – 11.
HC Petrea vine după un meci pierdut, însă un joc extraordinar prestat de Rohozneanu și ai lui, la Odorhei.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.