Sala Polivalentă din urbea Bârzavei, găzduiește timp de două zile, o competiție sportivă de mare amploare. Sâmbătă și duminică, cei mai buni luptători din România, concurează la Reșița, în cadrul Campionatului Național de lupte libere, feminine și greco-romane U23.
Campionatul Național de lupte, adună la Reșița, 200 de sportivi din România. Printre speranțele luptelor românești se numără și reșițeni. Atenția cetățenilor din urbea Bârzavei va fi îndreptată sâmbătă și duminică, spre Vlad Caraș, Alfred Loba, Dănilă Constantin și Mihail Popov, aceștia fiind speranțele antrenorilor reșițeni în lupta pentru o medalie națională.
Reșița nu a mai organizat un campionat național de lupte, din anul 2012. Unul dintre motive fiind cel al lipsei locurilor de cazare pentru sportivi. Prima reuniune, din cadrul Campionatului Național va avea loc sâmbătă, și se va desfășura între orele 9:00 – 13:00, iar cea de-a doua între orele 16:00 – 19:00. Reșițeanca Alina Vuc, va lupta și ea în cadrul întrecerii campionatului, pentru clubul Steaua București. Alina este una dintre favoritele la titlu.
Intrarea publicului în Sala Polivalentă din Reșița pe parcursul celor două zile de întreceri este liberă. Campionatul Național de lupte libere, feminine și greco-romane U23, este organizat la Reșița de Asociația Județeană de lupte Caraș – Severin, cu sprijinul Federației Române de Lupte, Direcției Județene de Sport din Caraș – Severin, Clubului Sportiv Municipal din Reșița, Primăriei Reșița și Consilul local.
Alina Popescu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.