Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, este prăznuită în 15 august. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit.
Sf. Maria Mare marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Pe lângă semnificaţia religioasă a sărbătorii, în Transilvania şi alte regiunie ale ţării sunt cunoscute o serie de obiceiuri şi superstiţii populare.
În Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, dar şi miere, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
În părţile Moldovei această sărbătoare este considerată sărbătoarea „morţilor” iar cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea celor drepţi care au purtat numele Sfintei Fecioare.În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Marie Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
Ioana Negriu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.