Ultima formațiune politică care și-a depus dosarele pentru înscrierea în competiția electorală la Moldova Nouă a fost Partidul Verde. Organizația condusă de către Eugen Băleanu a fost ghimpele din coasta actualului primar de PSD, Lupu Matei. Consecvenți și corecți în modul de a face administrație publică în Consiliul Local au atras simpatia populației. Rămâne de văzut cum vor aborda campania electorală, moderată sau în forță. La cum îl cunoaștem deja pe Eugen Băleanu și la modul cum tratează campaniile electorale, înclin să cred că anul acesta va fi ca un taifun.
,,Alegerile din acest an ne vor arăta dacă cetățenii orașului vor o schimbare radicală în administrația locală, fotoliul de primar și consiliu sau doresc să fie conduși în continuare de Alianța Da, USL sau cum s-or mai numi în viitorul apropiat, pentru că astăzi aici, ca în aproape toată țara, USL încă trăiește. Cel mai bun exemplu este propriul nostru Consiliu Local în care liberalii l-au salvat pe Lupu în Consiliu ori de câte ori a avut nevoie și, de cele mai multe ori, în detrimentul populației. Noi, Verzii, nu avem posibilitatea să oferim locuri de muncă în administrație sau contracte pentru lucrări publice cu încredințare directă și multe alte facilități. Acum în campania electorală, în schimb, oferim sănătate maximă, muncă multă și gratuită în folosul comunității locale așa cum am făcut în ultimii 4 ani,, -declară Eugen Băleanu pentru Cărășanul.
Să auzim de bine.
Ionuț Dascălu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.