Scandalul meciurilor de fotbal „aranjate” din Liga a II-a, în care ar fi implicate şi echipele cărăşene, FC Caransebeş şi Metalul Reşiţa, este alimentat de articole de presă, dar, mai ales de frenezia pariorilor, care se înghesuie să pună bani grei pe rezultatele meciurilor în care joacă echipele din Seria a II-a din Caransebeş şi Reşiţa.
Conform unor anchete de presă, jucători la casele de pariuri din ţară, dar şi din străinătate, au pariat şi au câştigat bani grei pe seama meciului Chindia Târgovişte – FC Caransebeş, meci câştigat de târgovişteni cu 3-0.
Există, însă, şi oameni, mai ales antrenorii şi conducătorii cluburilor incriminate, care spun că echipele respective şi-ar juca şansele corect, iar acuzaţiile privind meciurile „aranjate” sunt simple zvonuri. În special Giovanni Pisano, antrenorul echipei FC Caransebeş este vehement, arătând că eşecurile echipei sale s-ar datora intervenţiei unor colaboratori din administraţie, oameni din jurul clubului, care se dau specialişti şi fac presiuni ca să introducă anumiţi jucători, „colaboratori” de care nu va mai asculta.
Un fenomen paradoxal, însă, a apărut în judeţul Caraş-Severin, mai ales în localităţile din sudul Banatului de Munte, fenomen care vine să susţină varianta celor care afirmă că lucrurile nu ar fi tocmai curate în fotbalul din Liga a II-a. La casele de pariuri din Oraviţa şi Moldova Nouă, de trei etape, au fost blocate pariurile pe echipele cărăşene, FC Caransebeş şi Metalul Reşiţa. Fără îndoială, casele de pariuri respective şi-au luat măsuri de siguranţă, în urma zvonurilor privind meciurile trucate, şi au interzis pariurile pe meciurile în care joacă Reşiţa şi Caransebeş. Dar, pariorii „sportivi” au găsit o soluţie, dovedind că pariurile nu au graniţe. Pariorii din Oraviţa şi Moldova Nouă se duc peste râul Nera, la Biserica Albă (Bela Crkva) în Serbia, să depună tichete de pariuri pentru meciurile în care joacă echipele cărăşene. Întrebarea este, de unde vine entuziasmul şi siguranţa pariorilor?! Sunt toţi aceştia cunoscători ai jucătorilor şi fotbalului practicat de echipele FC Caransebeş şi Metalul Reşiţa sau, mai degrabă, deţin unele informaţii ajutătoare? Dacă este aşa, avem un exemplu de caracatiţă a mafiei fotbalului, ale cărei tentacule nu pot fi oprite de graniţe!
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.