Cel mai mare eveniment cultural artistic de pe malul sârbesc al Dunării are loc în fiecare an în luna iulie la Golubac, în numai două zile localitatea a fost vizitată de peste 10 mii de persoane. În cele două zile sau organizat competiții sportive și evenimente culturale. Dacă Pojejena a fost reprezentată de către Prof. Tomislav Popovici și Tomy Land, care au lăsat o impresie frumoasă în urma spectacolului prezentat, delegația comunei Berzasca a fost numeroasă, peste 50 de persoane au participat la diferite evenimente și competiții sportive. Primăria Moldova Nouă nu a avut nici un reprezentant în prima parte zilei, sâmbătă seara ca o adevărată „vedetă” a apărut și Primarul localității Moldova Nouă, Lupu Matei, însoțit de către șofer și cumnatul dumnealui în condițiile în care în componența localității Moldova Nouă se află și satul sârbesc Stara Moldava sau Moldova Veche, comunitate ce îl are ca reprezentant pe Adrian Moizeș, Viceprimar al localității Moldova Nouă. Ar fi trebuit să fim reprezentați de către sârbii din Moldova Veche așa cum trebuie, dar poate nu au fost invitații…
Partenerul tradițional al administrației Golubac în relația cu Moldova Nouă pentru media și diferite evenimente culturale a rămas în continuare Partidul Verde, reprezentat și în acest an de către Președintele Organizației Județene, Vasile Paul și Eugen Băleanu, Președintele P.V. Moldova Noua însoțiți de-o delegație de 15 persoane care au participat la celebrul concurs ,, GOLUBACKI KOTLIC” , competiție culinară de preparare a ciorbei de pește, concurs câștigat de câtre echipa din Măcești condusă de Geoca Dimitrovici, vicepreședinte a Partidului Verde organizația Moldova Noua. ,,După 7 ani de participare la acest concurs am reușit în sfârșit să câștigăm această competiție, pentru mine a fost extraordinar să câștigăm acest concurs” spune Geoca Dimitrovici. Peste 80 de echipe au participat, câteva și din spațiul fost Yugoslav, iar sârbii așa cum știm sunt specialiștii numărul 1 în preparatele culinare din pește.
Au avut loc discuții între Primarul localității Golubac și delegația Partidului Verde, unde au fost dezbătute stare diferitelor proiecte aflate în derulare de către ambele administrații cât și problemele cu care se confruntă admistrația Golubac azi.
Alexandra Dăscălescu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.