Criza kitsch

Nu există termen, fenomen, situaţie sau întâmplare în societatea
românească, pe care să nu­l uzăm, pervertim sau siluim până la epuizare. Până când
valenţele sale nu mai înseamnă nimic, decât un ambalaj gol, mototolit de atâta
folosire. Se întâmplă asta inclusiv cu noţiuni mari, importante, uneori capitale.
Bunăoară, sintagma criză a devenit un mare fenomen popular, căpătând valenţe de
mit urban de doi lei. În loc să vorbim despre evoluţiile economice cu sobrietate
dictată de cunoştinţele în domeniu, cu aprofundare şi, eventual, utilizând soluţii, noi,
tot la două vorbe, pac, cu criza! Criza este marele vinovat. E un fel de divinitate
modernă: cu ea începe şi se termină totul. Criza face şi desface, este grandiosul
barometru contemporan al societăţii. Suntem contemporani cu criza!! Ce şansă!
Criză, criză, criză, criză… Sintagma nu lipseşte aproape din nici o frază, ceea ce
relevă, pe de o parte, profunda componentă psihologică a unui fenomen înţeles de
prea puţini în esenţa sa, dar, mai ales, apetenţa românului pentru pervertirea sensului
unor termeni prin folosire repetată, până la saturaţie, dar nejustificată. Astfel că acest
cuvânt a ajuns, în opinia noastră, să reprezinte însuşi întruchiparea kitsch­ului, în cea
mai „splendidă” manifestare a sa. Criza a devenit un loc comun, o găselniţă aplicată
nu la realitatea economică, nu în strategiile necesare ale finanţiştilor, ale oamenilor
de afaceri sau ale guvernului, ci în lenjeria intimă a „vedetelor” autohtone. Nu e mai
puţin adevărat că la dezvoltarea monstruoasă, aidoma celulelor nebune ale unui
cancer modern, a sintagmei criză, contribuie din plin presa. De fapt, media
alimentează copios proliferarea într­un mod total defectuos al informaţiilor despre
ceea ce se petrece în lumea financiară. Când vorbim de media ne referim, desigur, la
tabloidele de prost gust care poluează conştiinţa publică dar şi la unele televiziuni
pretins serioase, ce au fost luate de valul de kitsch care a ajuns să­l constituie această
criză. Tipul de jurnalism iresponsabil, care pretinde invariabil că asta cere publicul,
deturnează practic adevăratul sens al evoluţiilor sau involuţiilor financiare şi
economice. În primul rând, însă, distrage atenţia de la adevăratul statut al economiei
naţionale, de la realele şi nu prea rozele situaţii ale firmelor, care se văd nevoite să­şi
concedieze angajaţii din lipsă de comenzi dar şi pentru că mecanismele şi pârghiile
economice autohtone nu sunt deloc favorabile, aşa cum, de altfel, nu au fost ani de­a
Interesul cetăţeanului, chiar al celui obişnuit, n­ar trebui, totuşi, legat de
aspecte marginale iar această realitate a crizei e toxic să fie asociată cu prostioare
care nu servesc nimănui. Uneori parcă avem de­a face chiar cu o atitudine
concertată, de ­a ascunde adevărul în ce priveşte viitorul economic imediat al
României, vizavi de mareea blocajului financiar izvorât din Statele Unite şi care,
iată, atinge pe toată lumea. Escamotarea adevăratelor, profundelor sensuri ale
declinului economic şi financiar poate conduce la confuzii periculoase. Acum, sigur,
nu toată lumea e specialistă (şi nici nu e necesar să fie) în crize economice, finanţe,
bănci sau afaceri. Dar, chiar şi informaţiile generale despre aceste lucruri ar fi poate
potrivit să ne parvină mai corect, şi nu cu un mesaj de tip kitsch, uzat până la golirea
de sens. N-­am vrea, totuşi, să adoptăm un ton didacticist din acest colţ de pagină,
pentru că, până la urmă, e dreptul fiecăruia să aleagă din marea de informaţii ceea ce
consideră că i se potriveşte. Numai că despre ceva ce ne poate afecta direct viaţa,
afacerile, cariera, ar fi mult mai bine să fim informaţi corect. Jocul cu astfel de
noţiuni ne poate costa.