Deputatul liberal de Caraş-Severin, Valeria Schelean, vicepreședinte al Comisiei pentru revizuirea Constituției, l-a atacat luni, din nou, pe premierul Victor Ponta, despre care a spus că minte cu privire la revizuirea Constituţiei şi că porecla de „Pinocchio” i se potriveşte ca o mănuşă.
„Primul ministru a minţit astăzi încă o dată, atunci când a susţinut că reprezentanții PNL ar fi cei care ar împiedica desfăşurarea lucrărilor Comisiei pentru revizuirea Constituției, spune Valeria Schelean. Afirmaţiile lansate astăzi de Victor Ponta în spaţiul public sunt contrazise de realitate. Reprezentanţii PNL din Comisia pentru revizuirea Constituţiei au participat la toate şedinţele Comisiei, iar dacă premierul mai are vreo îndoială cu privire la acest aspect, îl invit să verifice lista de prezenţă.”
Pe de alta parte, susţine parlamentarul cărăşean, Victor Ponta trebuie să înţeleagă faptul că PNL îţi doreşte revizuirea Constituţiei, atât timp cât acest demers are în vedere cetăţeanul român şi consolidarea democraţiei, „iar nu interesele PSD şi, în special, ale lui personale. Prin urmare, PNL nu va accepta tezele propuse de PSD pentru modificarea legii fundamentale şi care au ca obiectiv sporirea atributiilor funcţiei pe care o ocupă temporar Victor Ponta.” Valeria Schelean l-a invitat pentru marţi pe premier la o nouă ședință a Comisiei pentru revizuirea Constituției, ca să se lămurească singur cum se desfășoară lucrările.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.