“În urma analizării ofertelor iniţiale depuse de cei doi operatori în
cadrul licitaţiei pentru multiplexurile de televiziune digitală, am
constatat că se impune organizarea rundelor primare de licitaţie
întrucât cererea iniţială agregată a celor doi ofertanţi depăşeşte
numărul de multiplexuri disponibile. Astfel, rundele de licitaţie vor
debuta în data de 5 iunie 2014”, a anunţat astăzi Eduard Lovin,
directorul executiv de reglementare al ANCOM, în cadrul celei de-a
18-a ediţii a Zilei Comunicaţiilor.
Operatorii care participă la licitaţie sunt RCS & RDS S.A. şi
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A.
Procedura de selecţie competitivă presupune ca fiecare ofertant să
depună o ofertă iniţială prin care să indice numărul de multiplexuri
pe care doreşte să le achiziţioneze iar, în cazul în care cererea
depăşeşte numărul de multiplexuri disponibile, să se organizeze runde
primare de licitaţie până când cererea nu mai depăşeşte oferta. În
cazul în care, după încheierea rundelor primare există multiplexuri
care nu au fost câştigate de niciun ofertant, ANCOM poate decide
organizarea unei runde primare suplimentare la care pot participa
ambii ofertanţi admişi în etapa de licitaţie. Repartizarea către
ofertanţii câştigători a multiplexurilor în banda UHF, cu excepţia
multiplexului cu obligaţie de transmitere “free to air”, se va face
prin organizarea unei runde de alocare.
Rundele de licitaţie se vor desfăşura la sediul ANCOM – Direcţia
Regională Bucureşti din str. Lucian Blaga nr.4, bl. M110, sector 3,
Bucureşti, unde fiecare ofertant va dispune de o încăpere dotată cu
telefon, fax şi acces fără fir la internet.
În cadrul licitaţiei sunt disponibile 5 multiplexuri, patru în UHF şi
unul în VHF, în standard DVB-T2. Prin intermediul primului multiplex
în UHF (MUX 1) se vor transmite „free to air”, în condiţii
transparente, concurenţiale şi nediscriminatorii, posturile publice şi
private de televiziune care se transmit în prezent în sistem analogic
terestru, în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului.
De asemenea, potrivit Strategiei elaborate de către Ministerul
Societăţii Informaţionale, acest multiplex va trebui să asigure o
acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu
până la 31 decembrie 2016, fiind singurul multiplex din cele 5
disponibile care are astfel de obligaţii de acoperire. Pentru
celelalte multiplexuri (MUX 2, MUX 3, MUX 4 şi MUX 5), operatorii vor
avea obligaţia ca până la 1 mai 2017 să aibă în funcţiune cel puţin 36
de emiţătoare pentru fiecare dintre reţelele corespunzătoare acestor
multiplexuri, instalate câte unul în fiecare zonă de alocare.
Toate licenţele vor fi acordate pentru o perioadă de 10 ani, acestea
urmând să intre în vigoare începând cu 17 iunie 2015. Câştigătorii vor
avea obligaţia de a achita taxa de licenţă rezultată în urma
licitaţiei în cel mult 90 de zile calendaristice de la data anunţării
rezultatelor procedurii de selecţie.
În România, procesul de tranziţie de la emisia analogică terestră de
televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la
data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România
şi Strategiei adoptate de Guvern. La data de 17 iunie 2015, orice
transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu
transmisia digitală terestră a programelor de televiziune şi servicii
multimedia suplimentare.
Cristian Frant
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.