Timpul a stat în loc la Rudăria

Dacă mergi în Banatul Montan şi o iei de la Reşiţa înspre Anina şi de
acolo către Bozovici, ajungi la locul unde se intră în Ţara Morilor,
zona Rudăria, cea mai întinsă zona mulinologică de acest fel din
Europa. Telefonul mobil nu prea „bate” aici, aşa că, dacă ajungeţi în
această zonă, aveţi toate şansele să petreceţi câteva ceasuri departe
de forfota civilizaţiei. Noi zicem că merită.

Localitatea Rudăria, azi Eftimie Murgu, este situată în Depresiunea
Almăjului, la aproximativ 20 de km de Bozovici şi 40 de Anina. Pentru
a clarifica lucrurile şi a nu-i supăra pe localnici, trebuie să spunem
că numele comunei nu are nimic de a face cu rudarii, ţiganii
cioplitori în lemn. Denumirea vine de la vechii mineri care extrăgeau
fierul în munţii din Ţara Almăjului. Pe Valea Rudăriei s-au păstrat 27
de mori cu ciutură. Până în anul 1955 au fost peste 40, dar restul au
fost distruse de inundaţiile de atunci. Aşezate pe cursul râului, pe o
lungime de 3 kilometri, în sat şi în afara lui, morile lucrează şi în
prezent. Construcţiile de adăpostire ale morilor sunt din lemn,
acoperite cu şiţă, iar instalaţiile au acelaşi principiu tehnic,
constructiv şi funcţional: turbina cu apă Legenda spune că Ţara
Morilor din Banat a fost întemeiată de daci. De atunci, spun bătrânii,
aşa cum le-au spus şi lor părinţii şi bunicii, morile de la Rudăria nu
stau.

Zi de odihnă

Este zi de duminică, zi în care omul de la sat se odihneşte. La
Rudăria, pe o bancă, nişte bătrâne stau la umbră şi povestesc. Am
intrat în vorbă cu ele şi am avut surpriza să descoperim în faţa
noastră adevărate cronici vii ale satului. Abia au aşteptat femeile să
deschidem vorba despre morile de apă, că au şi început să povestească.
Solomia Vlădulescu are 81 de ani, dar nu-şi arată deloc vârsta. „Sunt
mori multe, la fiecare stau 12-17 rândaşi (oameni la rând – n.r.), că
le vine rândul la măcinat la câte o săptămână. Eu de când mă ştiu ştiu
despre morile astea”, spune femeia. Dacă întrebi câte mori sunt la
Rudăria, nimeni nu ştie să-ţi spună „din prima”. Numărătoarea se face
pe bază de aşezare şi de nume, aşa că bătrânele au chibzuit un pic şi
au răspuns: 27.

Fiecare moară cu şeful ei

Toate cele 27 de mori sunt deţinute în devălmăşie, la fel ca strungile
de oi şi păşunile. „La fiecare moară sunt asociaţi între 15 si 20 de
proprietari, fiecare cu rândul sau rândurile lui. Aceasta înseamnă că
toţi au contribuit cu bani au muncă sau altceva, de-a lungul timpului
la construcţia lor. Un rând mare înseamnă o zi şi o noapte, un rând
mic – doar o zi sau o noapte. Nimeni nu plăteşte nimic, iar cheia stă
la şeful morii”, spune Maria Peţa,  o bătrână de 77 de ani. Şeful
morii veghează la bunul  mers al utilajului. Dacă acesta se strică,
proprietarii trebuie să contribuie la reparaţii. Cine refuză de mai
multe ori să plătească poate fi „dezmoştenit”. Fiecare moară are
numele ei, dat de obicei de primul proprietar al acesteia. Una dintre
ele este cunoscută drept „Îndărătnica de mijloc”, fiindcă pietrele se
învârt de la stânga la dreapta, adică exact invers faţă de cele mai
multe. Există şi „Îndărătnica de margine”, dar ea nu mai funcţionează,
deoarece albia Rudăricăi, apa care o punea în mişcare, şi-a schimbat
cursul. Proprietarii vor să pună mână de la mână şi să construiască un
nou zăgaz şi o nouă irugă – adică un dig şi un canal de aducţiunea a
apei. Unii merg să macine la „Mândriloanea” , alţii la „Vasiloanea” şi
aşa mai departe. Morile şi rândul la moară sunt atât de importante în
viaţa rudărenilor, încât fac parte din averea lăsată prin testament
urmaşilor sau se dau ca zestre la nunţi, şi asta prin acte scrise şi
cu ,,ştampă” de la primar sau notar.

Ion Căjoabă are 45 de ani şi este falnic ca bradul. Doar este şef de
moară. Spune că ,,sunt 27 de mori aici în Cheile Rudăriei. Unele sunt
aşa de bătrâne că s-au transmis de la străbunici. Uitaţi, la moara
asta, străbunica mea a adus pietrele de la Sviniţa. Cu carul cu boi a
trecut Munţii Locvei prin pădure şi a adus piatra. Este făcută de
meşterii pietrari sârbi din Clisura Dunării. Una este mai tare, asta
de deasupra este mai moale. Că dacă amândouă pietrele sunt tari, nu
iese făina bună. Ca în familie. Dacă şi omu şi femeia lui se ţin tari
în gură şi ambiţii, se duce dracului şi casa şi căsnicia. Dar să ştiţi
că moara era mai de dinainte. Turiştii vin din toate ţările. Încă de
dinainte de 1989 şi din toate ţările. Fumam Kent pe vremea aia că îmi
dădeau nemţii şi englejii. Ei îmi dădeau ţigări şi eu le porneam
moara. La unii le mai făceam coleaşă şi ouă coapte în spuză cu clisă
şi ceapă. Şi mâncau nemţoaicele de parcă se băteau turcii la gurile
lor. Mi-or dat şi mărci- bani din ăia de ai lor, da` mi-o fost frică
cu ei şi i-am dat la unu d era student la Timişoara şi mi-o adus
copilu ăla 30 de pachete de Carpaţi fără filtru de Timişoara. Acu nu
mai fumez, că m-am lăsat. Îs tare scumpe ţigările astea acu”.

„Legenda dăinuirilor” spune că dacă îţi potriveşti ceasul după porunca
naturii şi vei petrece o noapte într-una din cele două mori numite
„Îndărătnica“ (de mijloc respectiv de margine), în timp ce moara merge
în gol, dimineaţa te trezeşti întinerit, deoarece piatra morii macină
timpul îndărăt. O altă povestioară spune că: un rândaş după ce şi-a
umplut sacul cu făină de la moara Îndărătnica (a cărei roată se
învârteşte în sens invers acelor de ceasornic), a plecat acasă, unde a
găsit boabele întregi, de n-a mai avut linişte cu nevasta câteva zile,
fiindcă femeia îl bănuia că nici nu dăduse pe la moară.”

În „legenda Svinecei” se spune că demult la moara Roşoanea, înspre
noaptea de Sânzâiene, când printre oameni coboară duhurile bune, dar
şi cele rele, măcina o fată foarte frumoasă, iar un moş care trecea
pe-acolo şi care se transformase în vârcolac datorită unei monede
blestemate, a necinstit – o după care a ucis-o. Continuarea legendei
spune că pe vale cobora zâna cea bună şi văzând atâta cruzime îl
transformă pe moş în lup, blestemându-l „să nu poţi deveni om până nu
sapi cu ghearele şi cu dinţii pe sub stânca pe care stai, un tunel la
capătul căruia să construieşti o moară la care tu să nu ai rând
niciodată”. Pe partea râului unde se întamplase grozăvia, a rămas un
loc pietros pentru totdeauna. Părinţii, în căutarea fetei, au pierit
îngheţaţi pe stâncile Rudăriei; primăvara, în locul unde au urcat cei
doi au apărut stâncile.

Adam şi Eva

Undeva sus pe Cheile Rudăricăi, în amonte pe apă, mai spre ieşirea din
rezervaţia mulinologică, se află un fel de pas. E străjuit de două
stânci cărora localnicii le spun, dintotdeauna, Adam şi Eva. De sute
de ani, morile de la Rudăria sunt păzite de ele. Se spune că locul
este total inaccesibil şi învelit de mister. Au încercat să urce acolo
alpinişti cu experienţă, dar mereu se rupeau carabinele şi pitoanele,
corzile se încurcau, iar dacă se insista prea mult, se iscau din senin
furtuni puternice, însoţite de tunere şi fulgere. Legenda locului e
romantică şi tragică. Se spune că demult de tot, poate chiar pe vremea
dacilor, erau doi tineri care se iubeau. Părinţii lor însă nu se prea
înţelegeau, tocmai din cauza unei mori. Ei le-au interzis tinerilor să
se mai vadă. Cei doi au fugit în munţi, iar pe urmele lor au pornit
părinţii şi rudele. Când mai era puţin până să fie prinşi,
îndrăgostiţii au urcat pe stânci, pentru a li se pierde urma. Atunci,
din senin, s-a pornit o furtună atât de puternică de rupea copacii. Un
trăsnet a lovit locul, iar în urma flăcărilor vinete au rămas două
stânci înconjurate de multe tufe de liliac.

Pe lângă legendele cu o istorie mai îndelungata, există şi
„ciudăţenii” din zilele noastre privitoare la mori. Astfel că la moara
Tunel, a fost adus preotul, acum 30 de ani, să alunge spiritele rele.
De când se încuiaseră accidental patru capre înăuntru, fiind găsite
după cinci zile în cea mai bună stare, în acel loc se auzeau noaptea
tot felul de zgomote, ţipete de petrecere, glasuri de femei, icneli şi
mugete înfundate, viori şi trompete, tropot de cai, tălăngi şi muzici
de patefon. Nimeni nu mai îndrăznea să macine la moara de-acolo.
Uitat şi nu prea

Locul este atât de frumos şi încă atât de pitoresc, de parcă timpul a
stat în loc. Şi azi, pe Valea Rudăriei,  printre morile de apă şi
stânci, tinerii încă merg să culeagă liliac, cântând melodii populare.
Era 6 seara când am trecut pe acolo, şi câţiva localnici plecau la
plimbare, cântând „Mărie, poale ciurate”, cântec popular vechi de când
Banatul. Din păcate, după 1989, la Rudăria s-a pierdut un obicei vechi
de sute de ani şi care se ţinea în prima duminică din mai: Ziua
Liliacului. Agripina Imbrescu, de 74 de ani, îşi aminteşte că atunci,
la fel ca la ruga satului, de Înălţare, veneau acasă toţii rudărenii,
indiferent de locurile în care viaţa le-a purtat paşii.

Oamenii spun că în sat vin câteodată turişti care vor să vadă cu ochii
lor morile de apă. Pitorescul zonei a atras atenţia celor preocupaţi
de conservarea tradiţiilor. Complexul de la Rudăria face parte din
patrimoniul UNESCO. Şi, dacă i s-ar acotda atenţia cuvenită, ar deveni
o adevărată vedetă în ceea ce priveşte turismul rural.

Au venit din Germania să-și facă luna de miere aici

Rudi și Briggitte s-au cunoscut în Germania și au decis ca luna de
miere să și-o facă aici, pe Valea Almăjului, la satul-muzeu cu mori de
apă, în 1976. De atunci au trait cu amintirea acelor momente frumoase,
până în urmă cu trei ani, când au revenit la Rudăria pentru a revedea
locul unde s-au îndrăgostit și care i-a unit ca și cuplu. Regretul lor
este că locul nu are posibilități de cazare. În sat nu există nici o
pensiune și, cel mai indicat, este să vă cazați la Bozovici ori Băile
Herculane. Cele 22 de mori de apă de pe Rudărica atrag anual zeci de
mii de turiști, atât din țară cât și din străinătate. Primăria Eftimie
Murgu a primit prin FEDR 200.000 de euro pentru un centru de informare
turistică, ce a fost inaugurat pe 5 august. De acum înainte, turiștii
care vor ajunge la Rudăria vor primi toate informațiile legate de
complexul mulinologic și de traseele pe care iubitorii de drumeții le
pot face pe Valea Almăjului de la doi ghizi, pe care primăria îi va
angaja în perioada următoare. Acum, tot ce-i mai rămâne de făcut
locului este o pensiune, un loc unde oamenii să se poată caza, să
servească o cafea sau chiar o masă caldă. De asemenea. Universitatea
„Eftimie Murgu“ din Reșița a devenit custodele rezervației și spune
că, în curând, în zonă se va ridica și o pensiune.

Morile au nevoie de ajutor pentru a fi conservate

Din peste 600 de mori de apă cât avea Caraș-Severinul la jumătatea
secolului XX, acum abia mai subzistă 80 de mori de apă. Aceste mori –
un element important al patrimoniului etnologic al zonei, sunt
ameninţate cu dispariţia. Din păcate nu există nici o preocupare de
conservare a acestora, de transformare în obiective culturale sau
turistice. În Caraș-Severin există sate întregi în care morile au
dispărut. Inclusiv cunoscuta rezervaţie de mori de la Rudăria începe
să fie afectată, două dintre morile de acolo fiind în prezent
abandonate.

Without it personals online dating it will probably be difficult to acquire a woman.

Cristian Frant