30 septembrie, 20210455
Încălzirea cu lemne ar putea deveni istorie în România, după ce țara s-a angajat față de Uniunea Europeană că va veni cu un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire. Totul este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cel care a fost evaluat pozitiv de către
30 septembrie, 20210174Termenul limită de conectare a AMEF
la sistemul informatic naţional
Vă comunicăm faptul că, potrivit legislației, operatorii economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii au obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale ( denumite în continuare
29 septembrie, 2021045
În această dimineață, polițiști din cadrul Biroului Rutier Caransebeș s-au aflat în mijlocul elevilor de la Colegiul Național C.D. Loga Caransebeș cărora le-au prezentat câteva sfaturi utile și informații importante despre regulile de circulație rutieră pe care trebuie să le respecte și despre cum să se deplaseze
29 septembrie, 20210136SUNTEM IN FRUNTE, DAR, PARADOXAL, ASTA NU NE BUCURA DELOC!
Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea anti-COVID (CNCAV) atrage atenția, printr-o postare pagina de Facebook Ro Vaccinare, că situația din România este „cât se poate de gravă”, țara noastră aflându-se marți, 28 septembrie,
28 septembrie, 20210245
Angajații din sistemul medical care refuză vaccinarea anti-COVID și testarea vor avea contractul de muncă suspendat și după 30 de zile se poate ajunge la concediere.
Prevederea apare într-un proiect de lege promovat de Ministerul Sănătății. Practic, vaccinarea devine obligatorie, deocamdată pentru personalul
28 septembrie, 2021078DECAT SA FIE DAT AFARA, PREFERA SA DEMISIONEZE!
Liberalul Adrian Oros a anunţat marţi dimineaţa că îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, relatează Agerpres. Adrian Oros a fost singurul ministru din actualul executiv care l-a susţinut deschis pe Ludovic Orban pentru şefia
27 septembrie, 2021048
Începând cu data de 16 septembrie, polițiștii cărășeni au acționat pe drumurile publice din județ, în cadrul Operațiunii Roadpol ”Focus on the road”, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul distragerii atenției în timpul conducerii autovehiculelor.
Acțiunile au avut ca scop responsabilizarea și
27 septembrie, 2021098I-A SATURAT DUMNEZEU DE BREXIT!
Cozi lungi s-au format duminică, pentru a treia zi consecutiv, la benzinăriile din Marea Britanie, după ce firmele petroliere au spus că lipsa șoferilor de camioane provoacă probleme pentru transporturile de carburanţi de la rafinării. Panica oamenilor pentru a-și alimenta mașinile a făcut ca
24 septembrie, 20210185CAND SE BAT FRATE CU FRATE/ NICI DRACU’ NU-I MAI DESPARTE!
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat joi seară, la Antena 3, că președintele liberal Ludovic Orban i-a spus în primăvară secretarului general PNL Robert Sighiartău că va declanșa „un război civil”, dacă Florin Cîțu va deveni contracandidatul
23 septembrie, 20210120CITY INSURANCE:CE BINE-MI PARE CA AI LUAT TEAPA!
În timp ce transportatorii acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că a închis ochii timp îndelungat la neregulile de la City Insurance, reprezentanții instituției se apără spunând că tentativele de amendare a companiei au fost blocate în instanță. Dar pe
22 septembrie, 20210177CITU FACE VALURI
Dan Barna l-a acuzat, într-un interviu acordat marți la Digi24, pe Florin Cîțu că el a fost cel care a ignorat măsurile de prevenție propuse de fostul ministru al sănătății, Ioana Mihăilă, iar ancheta pe care a declanșat-o premierul privind felul în care Ministerul Sănătății a pregătit valul patru al
21 septembrie, 2021040
Azi-noapte, în jurul orei 00.11, I.P.J. Caraș-Severin a fost sesizat de către o femeie din municipiul Reșița despre faptul că în urmă cu câteva zile și-a trimis fiica de 13 ani în Austria la rude, prin intermediul unei firme de transport internațional de persoane, încredințând-o unuia dintre șoferi, pe bază de
21 septembrie, 2021041
Pe data de 19 septembrie, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Poliția Orașului Oravița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au identificat un bărbat de 29 de ani din Ciuchici, bănuit că în seara zilei de vineri, 17 septembrie, ar fi accidentat cu autoturismul, pe islazul
21 septembrie, 2021055
Pe data de 15 septembrie după-amiază, un bărbat din Reșița a găsit pe o bancă din fața unui bloc de locuințe o borsetă în care se aflau peste 30.000 de lei.
În momentul în care a deschis fermoarul borsetei, văzând bancnotele, fără a ști despre ce sumă este vorba și fără să stea pe gânduri, a mers direct
21 septembrie, 20210136ALBINELE UCIGASE DE PINGUINI
Peste 60 de pinguini africani, specie aflată pe cale de dispariţie, au fost găsiți morți pe o plajă din orașul Cape Town, după ce au fost atacați de un roi de albine, scrie BBC.Probabil, nu s-au lasat polenizati!
CIOLACU CARCOTASUL!
Marcel Ciolacu a criticat, într-o postare pe Facebook,
20 septembrie, 2021096SURPRIZA COLOSALA! PARTIDUL LUI PUTIN CASTIGA IAR ALEGERILE!
Partidul aflat la putere în Federaţia Rusă, Rusia Unită, este în frunte la alegerile legislative, desfăşurate de vineri până duminică, potrivit primelor rezultate anunţate duminică, cu câteva minute după închiderea ultimelor birouri de vot, transmite AFP.
Cu
17 septembrie, 2021071MAI, MANDRUTO , DIN ALT SAT/ SPUNE-MI CIN’ TE-A VACCINAT?
O cercetătoare britanică susține demararea unor investigații medicale după ce mai multe femei din Marea Britanie au spus că au prezentat modificări ale ciclului menstrual sau sângerări spontane după ce s-au vaccinat anti-COVID, relatează BBC. Era mai grav daca
16 septembrie, 2021090Sosit in Caras-Severin pentru a-si prezenta motiunea, Orban a deplans mai intai marginalizarea unui liberal de valoare, Marcel Vela, om care pe timpul mandatului de la Interne era silit de multe ori sa doarma noapytea in sediul ministerului, dupa care a trecut la un atac direct impotriva lui Citu: "În primele șase luni ale anului PNL a
16 septembrie, 2021074YOU TUBE SI-A DAT FOC LA VALIZA!
Ședințele din plenul Senatului nu vor mai putea fi transmise în direct pe Youtube pe contul oficial al instituției după ce rețeaua a suspendat pentru 7 zile dreptul de a posta din cauza mesajele împotriva vaccinului transmise în plen de senatoarea independentă Diana Șoșoacă, relatează
15 septembrie, 20210123CAND SEMENI CU CINE NU TREBUIE
Un britanic în vârstă de 54 de ani a fost încătușat, miercuri, 8 septembrie, în timp ce lua masa într-un restaurant din Haga, Olanda, de către polițiști înarmați care i-au pus o glugă peste cap și l-au târât în fața a zeci de clienți îngroziți, informează The Guardian, citată de
14 septembrie, 2021074DE CE NU SUNT SI FEMEI PRINTRE TALIBANI?
Femeilor afgane nu ar trebui să li se permită să lucreze alături de bărbaţi, a declarat o personalitate de rang înalt din guvernul taliban pentru agenția Reuters. Implementarea unei astfel de poziţii le-ar interzice femeilor angajarea în instituții guvernamentale, bănci, companii
13 septembrie, 2021079https://youtu.be/R2iLZUi2Cug
La Moldova Nouă clopoţelul primei zile de şcoală i-a găsit pe elevi, părinţi şi dascăli foarte nerăbdători, revederea fiind mult aşteptată.
Administraţia locală a făcut şi în acest an eforturi susţinute pentru a asigura copiilor, viitorul oraşului – aşa cum îi consideră primarul
13 septembrie, 20210108PE SOSEA N-AI LOC SA-NTORCI / S-A RASTURNAT UN TIR CU PORCI
Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat duminică pe șoseaua Cluj-Oradea, iar la accident a intervenit o autospecială pentru stins incendii, întrucât existau scurgeri de combustibil pe șosea, scrie ziarul local Ghela Info. Până la curățarea șoselei s-a circulat pe
10 septembrie, 2021097CIOLACU NU SE VEDE IN ACEEASI BARCUTA CU CITU!
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că exclude în acest moment o guvernare alături de PNL pentru că „s-au pierdut timpii adecvați”, dar acest lucru poate să se întâmple în urma unor noi alegeri, potrivit unui interviu acordat joi pentru B1TV. Ei, dar intr-un viitor
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.