5 iunie, 20151938
Comisarul şef de poliţie dr. Nicolae Sava a fost adus la Oraviţa, pe funcţia de împuternicit şef al Poliţiei orăşeneşti. Sava vine de la Bozovici, unde a condus structurile MAI din comună şi îl înlocuieşte pe comisarul de poliţiei Dan Remus Cătănescu, acesta din urmă fiind mutat la Anina. Comisarul şef Nicolae
4 iunie, 20150147
De la începutul aşa-numitului sezon al căpuşelor, adică din aprilie şi până în mai, 83 de persoane din Caraş-Severin au fost muşcate de căpuşe, insectele despre care ne avertizează în permanenţă medicii. În această perioadă, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa s-au prezentat
3 iunie, 20150107
O tânără de doar 19 ani din Oţelu Roşu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Bănăţean din oraş, a produs marţi seara un grav accident de circulaţie, pe DJ 683. Fata conducea un autoturism din direcţia Măru către Zăvoi şi, cel mai probabil, din cauza vitezei şi a lipsei de experienţă, într-o curbă la dreapta a
3 iunie, 2015070
La sfârşitul acestei săptămâni, în 5 iunie, planeta aniversează Ziua Mondială a Mediului. Din păcate, dincolo de alte efecte ale poluărilor masive, România stă sub spectrul defrişărilor şi tăierilor masive de pădure. Departe de a fi un exportator de produse finite din lemn, exportăm masiv buşteni, iar mobila de uz
30 mai, 2015047
Sărbătoare populară cu dată mobilă, Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh este celebrată în acest an de toți creștinii ortodocși pe data de 31 mai.
Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit), reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica,
29 mai, 20150103
Cu ocazia desfășurării Campionatului Regional de Viteză în Coastă, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunţă toți participanţii la trafic că în perioada 30.05.2015 – 31.05.2015, în intervalul orar 08:00 – 18:00, circulația rutieră va fi închisa pe sectorul DN 57B, cuprins între
29 mai, 2015055
Copiii de la „Grădinița cu Program Prelungit nr.1” Oravița și elevii cu clasele I-IV ai Şcolii Gimnaziale „Romul Ladea” din oraș au avut parte vineri de toată atenția. Micuții și-au arătat îndemânarea la desen cu cretă pe asfalt, începând cu ora 10, în fața școlii și grădiniței din Oravița. Concursul de
29 mai, 20150111
Mai mulţi poliţişti şi procurori au efectuat percheziţii vineri dimneaţa, la Trezoreria Oraviţa. Acţiunea este aferentă cercetărilor din cadrul unui dosar de delapidare. Au fost percheziţionate birourile unor funcţionari suspectaţi că au comis falsuri în acte şi au delapiat sume de bani. Percheziţiile se
27 mai, 2015063
În acest sfârșit de săptămână la Oravița 48 de piloți se vor confrunta în debutul celor două etape din cadrul campionatului regional Romanian Berg Cup, competiție dedicată mașinilor din grupa H.
Competiția se va desfășura pe vechiul traseu de viteza în coastă, de la ieșirea din localitatea Oravița către Anina, pe
26 mai, 20150103
Pretextând că există arboret calamitat de vânt şi că acesta trebuie tăiat, structuri ale Romsilva intră cu topoarele în Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului. Aceasta este concluzia la care a ajuns Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit, care şi-a exprimat printr-un
26 mai, 2015061
Nicolae Miu Ciobanu, prefectul judeţului Caraş-Severin, crede că poluarea generată de fostele iazuri de decantare ale Moldomin SA, Boşneag-Tăuşani este o problemă care poate fi rezolvată cu doar aproximativ un milion de lei. De ani de zile, ONG-uri de profil, societatea civilă, în general, atât cât mai există ea, presa,
22 mai, 2015157
Ministrul Tineretului și Sportului, unul dintre cei mai mari sportivi români, Gabriela Szabo, sosită vineri după-amiaza la Reșița, a recunoscut sincer că există o subfinanțare evidentă a cluburilor sportive din țară. Demnitarul cabinetului Ponta a susținut o conferință de presă la sediul organizației județene a PSD,
20 mai, 2015074
S.M., de 53 de ani din Moldova Nouă s-a urcat băut la volan, în seara de 19 mai. Şi cum alcoolul nu prea se potriveşte cu îndemânarea şi cu reflexele, bărbatul a reuşit să răstoarne autoturismul. Poliţiştii rutieri au intervenit la accident, produs pe Şoseaua Dunării, găsind autovehiculul căzut în şanţ.
18 mai, 20150141
În opinia noastră, jurnalistică, desigur, dosarul instrumentat de DNA împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, este unul cam subţire, mirosind de departe a proces politic. Chiar şi ascultările ambientale sunt extrem de vagi şi nu ştim cum se va construi până la urmă un caz. În
18 mai, 20150509
Trei tinere femei s-au încăierat, în seara zilei de sîmbătă, 16 mai , la Oţelu Roşu. Poliţia oraşului a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o tânără a fost agresată de două femei necunoscute. Din cercetările efectuate s-a constatat că P.A., în vârstă de 24 de ani, a avut un
15 mai, 20150191
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde s-a prezentat în această dimineaţă la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti. El a fost chemat la Bucureşti pentru a audiat. Sorin Fruznzăverde este însoţit de un avocat. Procurorii DNA au făcut joi percheziţii la sediul
14 mai, 2015049
Două inițiative legislative de modificare la legea ANI au trecut tacit miercuri, 13 mai 2015, de Camera Deputaților, pentru că majorității parlamentare îi este teamă de o dezbatere publică pe orice fel de proiecte legislative care reglementează domeniul justiției, consideră deputatul liberal de Caraş-Severin, Valeria
12 mai, 20150283
UPDATE: Procurorii timișoreni ai DNA au cerut, în urma flagrantului și a perchezițiilor de la apartamentul de serviciu din Reșița al lui Ionesie Ghiorghioni, de la Oțelu Roșu și Bucova, reținerea pentru 24 de ore a vicepreședintelui, precum și a nepotului său, Cosmin Ghiorghioni, care ar fi primit banii pentru cel
12 mai, 20150254
La aceasta ora in biroul vicepresedintelui Consiliului Judetean Caras-Severin, Ionesie Ghiorghioni, se afla mai multi procurori DNA Timisoara care il audiaza si fac perchezitii cu privire la o posibila infractiune de trafic de influenta contra sumei de 20.000 lei. In cauza se fac perchezitii paralele la apartamentul de serviciu din
8 mai, 2015065
Alcoolul, tinereteţea şi teribilismul reprezintă uneori o combinaţie „letală”. Joi, 7 mai, pe D.N. 67 D, a fost oprit pentru control un autoturism condus de E.V.A., de 25 ani, din judeţul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv. Conducătorul auto a recunoscut, cu această ocazir, că a
7 mai, 2015062
8 mai este Ziua Egalității de șanse dintre bărbați și femei, ocazie cu care deputatul PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean, va iniția o acțiune de conștientizare asupra pericolelor violenței în familie, sub genericul “În fața violenței în familie, suntem toți egali!”. Valeria Schelean, însoțită de tineri ai
6 mai, 2015091
Un furt de lemn mai neobişnuit s-a petrecut, marţi, la Oţelu Roşu. Lucrători din cadrul Poliţiei orăşeneşti au fost sesizaţi asupra faptului că în zona „Gura Jgheabului” mai multe persoane transportă material lemnos. Se presupunea că acestea nu deţin documente de provenienţă. Cu ocazia deplasării la faţa
5 mai, 20150252
F.I., de 32 de ani, din comuna Sicheviţa, a fost oprit pentru cobntrol, luni, în 4 mai, de către organele de poliţie. Tânărul se urcase pe un tractor, pe care îl conducea pe drumul public. Numai că, autovehiculul nu era înmatriculat, după cum au putut constata poliţiştii. Mai mult, F.I. Nu poseda permis de conducere pentru
5 mai, 20150262
Un bărbat din satul Cârşa Roşie, comuna Şopotu Nou, a sărit cu toporul la un consătean de-al său, în urma unei dispute privind amenajarea unui drum, petrecute luni, în 4 mai. Oamenii au tot schimbat păreri contradictorii dar cum negocierile „diplomatice” au eşuat s-a trecut la fapte. P.M., din localitate, prezent la
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.