Eșecul rușinos suferit ieri seară de formația de primă ligă de futsal, Muncitorul Reșița a bulversat tot staff-ul tehnic al clubului reșițean. Delegatul clubului Muncitorul, Antonel Burtea, a ieșit ieri, pentru prima dată în fața presei, aproape hotărât să renunțe la conducerea echipei.
După nenumărate înfrângeri ale formației din Reșița, și în principal după, 3 – 6 ieri, în fața propriilor fani, cu una dintre cele mai slabe echipe din Liga I de futsal, Antonel Burtea a cedat. Jocul slab făcut de reșițeni ieri l-a adus pe delegatul echipei în culmea disperării. Antonel Burtea este aproape hotărât să renunțe la cârma clubului reșițean. Săptămâna aceasta se pregătesc schimbări majore la Muncitorul, care, potrivit delegatului clubului reșițean, încep de sus în jos.
“Îmi pare rău de jocul care l-am pierdut. Sper și sunt convins că cineva e vinovat. Nu știu cine. Eu nu știu dacă voi mai rămâne la echipa asta, în asemenea condiții. Mi-am neglijat foarte mult familia și nu este normal. Până joi, voi lua o hotărâre. Nu știu cine e vinovat. Noi mergem din gafe în gafe. Poate sunt eu vinovat și nu am știut să gestionez această echipă bine. Poate este o pălărie prea mare pentru mine, să conduc un club de fotbal și cred, nu vreau să iau o decizie pripită acum, cred că săptămâna aceasta vor fi niște schimbări majore la echipe și vor începe de sus în jos. Mulțumesc publicului, îmi cer mii de scuze în numele echipei că nu am reușit să le aduc bucurie în suflet. Mulțumesc galeriei care este alături de noi meci de meci și de asemenea nu am putut să le aducem bucurii. Regret că echipa a ajuns aici”, a declarat delegatul clubului reșițean, Antonel Burtea.
După un început bun pe prima scenă a futsalului românesc, Muncitorul se află astăzi în situație critică. Formația lui Ion Roman este pe locul 9 în clasament, cu doar 10 puncte în cont. Muncitorul Reșița a pierdut în acest sezon, nici mai mult nici mai puțin de 14 meciuri.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » La Muncitorul se lasă cu demisii ?! – Banat24
28 februarie 2017 at 12:07[…] citeste mai mult aici […]