Foto Club Banatul Montan a deschis, joi 19 ianuarie, la Reşiţa,Salonul Internaţional de Artă Fotografică al Foto Club Pro Arad, salon aflat la a 5-a ediţie şi care se afla sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, Image Collegue Society şi Societății Române de Artă Fotografică Dacică.
Salonul adus la Reşiţa a fost vernisat în premieră la Arad, la sfârşitul anului trecut, fiind, conform organizatorilor, cel mai important eveniment fotografic oficial, din anul 2016, din partea de vest a ţării. Salonul a avut temă liberă, color și monocrom, iar cele mai bune lucrări au fost premiate cu medalii de aur oferite de asociaţiile fotografice care au patronat evenimentul.
În deschiderea expoziţiei din sala „Hoarţiu Vornica” a Casei de Cultură Reşiţa au vorbit preşedintele Foto Clubului Banatul Montan, Flavian Savescu, GPU Aprodite, membru al Foto Club Pro Arad, şi Nicolae Dumitru Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest Reşiţe, vicepreşedinte al Foto Club Banatul Montan.
La salon au participat 90 de fotografi din întreaga lume, care au înscris în concurs peste 700 de fotografii. În cadrul expoziţiei au fost expuse cele mai bune 50 de fotografii, împreună cu lucrările premiate şi acceptate ale membrilor Foto Clubului Banatul Montan. În cadrul salonului internaţional au fost acceptaţi, cu lucrări, cinci fotografi reşţieni. Flavian Săvescu, Daniel Puşcău, Nicolae Dumitru Vlădulescu, Petre Dalea şi Bogdan Malinetescu. Fotografia „Cascada Bigăr” a lui Flavian Săvescu a primit o menţinune din partea Societăţii Române de artă Fotografică.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.